Starea vremii, cu Fritz Walter

Când aud de Germania, buzele mi se-nchid în fermoar. Îi invidiez până şi pe copiii nemţilor că reuşesc să prindă limba lui Schiller, iar în ce priveşte fotbalul mi se pare greu de înţeles cum de pot băieţii ăştia să înscrie până şi când se-ndreaptă spre autocar. Cum de pot fi atât de matematici, de ordonaţi în joc, de curaţi în atitudine, de ambiţioşi… Ca român, mă enervează. Eu sunt învăţat cu gropile, eschiva şi „sub-mâna”. De asta, când îi văd pe nemţi, cu zâmbetul lor de Colgate şi părul acela din care zvâcneşte prospeţimea, mă blochez. Totuşi, există măcar un exemplu istoric pentru care îi simt relativ aproape.

Fritz Walter şi-a început cariera la Kaiserslautern când avea 17 ani. În 1940, chiar la debutul său în tricoul Germaniei, a înscris trei goluri împotriva României. Peste vreo doi ani, era trimis pe front, iar sfârşitul războiului îl găsea în lagărul de la Sighetu Marmaţiei. Juca fotbal cu santinelele, dar ruşii au stricat toată „distracţia” când au început să-i strămute pe aproape toţi prizonierii germani într-un gulag în care nimeni nu rezista mai mult de cinci ani. Norocul lui Fritz a fost o santinelă ungară care îl aprecia pe fotbalist şi i-a minţit pe ruşi spunându-le că Walter era austriac.

Ca mulţi alţii, pe timpul războiului, Fritz s-a procopsit cu malarie. În timp, a revenit în fotbal, şi chiar a câştigat campionatul Germaniei, în 1951 şi 1953, iar antrenorul care l-a introdus la acea partidă cu România, Sepp Herberger, l-a rechemat la „naţională” şi l-a făcut căpitan. Aşa se face că, la Cupa Mondială din 1954, Fritz a ajuns cu Germania de Vest în finală, unde a întâlnit, pe cine credeţi, pe Ungaria. S-a jucat pe o vreme ploioasă, aşa cum îi plăcea lui Fritz, care din cauza malariei nu suporta căldura. Juca bine când vremea era proastă, şi invers. Iar dacă a plouat, trofeul Jules Rimet a fost al lui Fritz şi-al fratelui său mai mic, Ottmar, de asemenea jucător de bază pentru Germania anilor ’50.

N-aş fi scris despre Fritz Walter dacă nu mi-aş fi dat seama că pe 17 iunie s-au împlinit opt ani de la moartea sa. Şi, de asemenea, l-am simţit mai aproape pe neamţ, după ce am citit memoriile lui Gheorghe Netejoru, „Zece ani în lagărele sovietice”. Suferinţa ne apropie. Fritz juca bine pe ploaie şi tot despre vreme este vorba şi spre finalul cărţii amintite, când Gheorghe Netejoru relatează începutul drumului spre ţară, după zece ani de durere: „Când am plecat din gară, începuse să ningă, parcă pentru ca zăpada să acopere totul în urma noastră. Numai suferinţele nu puteau fi acoperite, rămânând adânc săpate în sufletele noastre, aşa încât niciodată nu vor putea fi şterse…”

Articol publicat în „Observatorul militar” din 23 iunie 2010.

One thought on “Starea vremii, cu Fritz Walter

  1. Uite d-asta cred că blogul ăsta va ajunge unul dintre cele mai tari bloguri colective despre sport. Numa’ articole rafinate pe aici. Şi totuşi, ce bună ar fi fost atunci o zi călduroasă la Berna. Pentru Ungaria. :)

Lasă un răspuns