Să facem şi chestii noi

– E o competiţie pe lângă Răzvad, acolo unde m-ai dus tu, în localitatea aia cu G, zice blondul meu.
– Gorgota?

– Da, vreau sa mergem şi noi;  e şi enduro, şi off road şi vreau să particip, cu tine copilot. Frumos cum se mişcă lucrurile, chiar şi la nivel local, mai zise.
M-am gândit o secundă şi am răspuns puternic afirmativ, cu gura până la urechi. Nici el nu se aştepta la o reacţie atat de spontan pozitivă, dar a fost foarte încântat; încă o drăcie facută împreună, ca atâtea altele;
– Acu’, dacă mi-ai lipit lenjeria de tavanul elicopterului în Islanda, cât de greu poate fi să îţi fiu şi copilot la un off road?
– Trebuie să te învăţ „tree hooking”.
– Nu citesc harta?
– Nu, vor fi marcaje, dupa care mă vei ghida; dar voi avea probabil nevoie şi de ancorare, a plouat cam mult.
Aşa a început aventura noastră de weekend, la o competie locală de off road, enduro şi ATV. Traseul, năucitor de frumos, nu a excelat în dificultate, de plouat nu a plouat decât cu o noapte înainte şi atmosfera a fost dintre cele mai relaxate; nu ştiam la ce să mă aştept şi, fiind o premieră, am preferat să mă aştept la orice.
Ne-au făcut instructajul şi am pornit în turul de recunoaştere, urmând apoi cursa propriu zisă; întâi motocicletele, destule, şi destule KTM-uri, ATV-urile şi la urmă noi, cu maşinile de teren; nu eram mulţi, doar vreo 6 maşini.
Am plecat printre ultimii.
La intrarea în padure, ceilalţi s-au rătăcit;  la fel şi noi, atenţi la ei şi nu la marcaje; am întors, am regăsit marcajul şi am pornit. Am străbătut 30 de kilometri de mlaştini, urcuşuri, pante, dealuri, drumuri forestiere, cărări, sau doar pădure marcată.
Cum să spun?, eu am cât de cât habar de abilitaţile lui Oli de pilot de raliu, de capacitatea lui de coordonare şi de viteza de reacţie, dar să străbat în viteză o pădure,  să trec printre copaci, milimetric la gura stufului, fără şovăire, fără frâne şi fără greşeală, să văd cum urcă orice pantă din prima,  fără o singură poticnire, pe un traseu absolut necunoscut, a fost un deliciu.
În afară de urmărit marcajele, am fost folositoare o singură dată, când a fost nevoie de ancorare; m-a ascultat şi cabestanul, deci m-am desfăşurat repede şi uşor.

Am ajuns primii. Nici motocicletele nu terminaseră tura. Ne-am dus la un Petrom din sat, am realimentat, ne-am spălat un pic pe faţă ne-am întors, tot nu apăruseră maşinile; motocicletele soseau însă una câte una.
Ne-au dat startul nouă, cronometraţi. Am plecat în trombă, mai rapid de data asta, şi am aflat curând misterul dispariţiei celorlalţi. Erau toţi îngrămădiţi şi împotmoliţi într-o succesiune de mlaştini din care abia acum reuşeau sa iasă; pe scurt, după o cursă fară oprire de data asta, am ajuns iar primii.

Amuzaţi am fost noi, gândindu-ne ca Toyota noastră fără plafon, fără geamuri, doar cu parbriz, fusese ignorată în favoarea dichisitelor cu „outside roll cage” şi multe proiectoare, dar nu ne imaginam că între noi şi următoarea maşina vor fi trei ore diferenţă.
Am fost singurii cu două ture şi câştigatorii detaşaţi. Am fost răsplătiţi cu aplauze, premiile consistente fiind doar pentru categoria enduro şi ATV.

Pentru mine au fost de ajuns senzaţiile minunate din cursă şi aprecierea maximă a pilotului. Oare îmi descopăr noi talente???? Plină de noroi şi cu gura până la urechi, am mărşăluit fericită spre casă.

One thought on “Să facem şi chestii noi

  1. Dupa aproape doua luni de la postare (ptr care imi fac mea culpa), am reusit sa gasesc si articolul asta. Faina rau povestea. Mai vreauuuu :) Poate si cu mai multe poze data viitoare,nu?

Lasă un răspuns