…and it was a blood bath

Fotbalul este cinic. Fotbalul este ironic. Iar mingea de fotbal nu uită niciodată. Nu uită niciodată când un arbitru o declară vinovată de un gol care n-a fost. Şi peste zeci de ani îşi învăluie formele într-o ceaţă magică, deasă, ce nu poate fi pătrunsă de ochii unui arbitru de linie mediocru spre penibil. Şi intră în poartă în văzul tuturor, mai puţin al celor care deţin ciocănelul de judecător al jocului.

Dar Anglia nu a pierdut din cauza arbitrilor. Nici pe departe. Chiar dacă cei trei uruguayeni în negru au fost ingraţi cu selecţionata Albionului. Primul gol al nemţilor n-ar fi trebuit acordat, Klose fiind în poziţie de offside în momentul degajării lui Neuer (n-a fost). Iar Lampard ar trebui să-l caute pe Dorinel Munteanu. Acum cei doi au un numitor comun. Dar Anglia lui 2010 are şi ea ceva în comun cu România 1996: neputinţa. Neputinţa lui Rooney, care a lăsat tot ceea ce avea bun pe Old Trafford. Neputinţa lui Barry, atât de mult ridicat pe un soclu al importanţei de întreaga presă britanică. Frustrarea lui Gerrard, pus să joace nefiresc de Capello. De altfel, atunci cînd n-a mai fost legat de partea stîngă a atacului britanic a şi eliberat pasa de gol pentru Upson. Sterilitatea lui Lampard, care a fost mătrăşit de barele porţii germane. Defensiva cu iz de vacanţă condusă de Terry şi desăvârşită de Upson şi Johnson, ultimul plecat cu treburi neimportante prin sudul Germaniei. Acesta n-a putut să îmbine voiajul de afaceri cu cel de plăcere, fiind şi jefuit de o trupă turco-poloneză cu paşapoarte nemţeşti. Şi i-au luat tot din casă cât timp a fost plecat în deplasare.

Nu, Anglia a jucat la fel ca în precedentele întâlniri de la acest Mondial. Doar că apărarea nu a mai schimbat impresii cu jucători ca Birsa, Altidore, Gyan sau Ljubijankic. Şi asta s-a simţit al dracului de tare. Upson ar fi trebuit să ceară la final autografe lui Klose, Muller sau Ozil pentru a-şi aminti tot timpul cum nu trebuie să joace. Dar oricât ar părea de ciudat, John Terry a jucat chiar şi mai slab decât colegul său de suferinţă. Pentru că nu a făcut nimic. N-a jucat deloc, fiind departe de nebunia din meciul precedent când s-a aruncat cu capul în boncancul sloven pentru a evita golul. Ashley Cole, previzibil în atac, cu păcate multe în defensivă. La golurile 2 şi 3 i-a măsurat deznădăjduit doar spatele lui Muller, ce sprinta voios către golurile Mannschaft-ului.

Aş mai spune câteva despre David James, care nu simte faza care vine peste el. Orice portar de valoare ştie că atunci cînd ia gol pe colţul scurt poate să-şi mănânce mănuşile cu sos de roşii. Ei, nenea James a fost preocupat mai mult de colţul lung decît de unghiul ce-l avea sub cheie, fiind penalizat de două ori de Podolski şi Muller. Încă un goalkeeper englez de duzină, bun de pus în vitrina eşecurilor Mondialului.

Gareth Barry a fost slăvit precum un mic zeu de întreaga suflare engleză. Ce tristeţe era înainte de începerea Mondialului pentru faptul că mijlocaşul lui ManCity era indisponibil pentru meciurile din grupă! Colegul Enăşescu ar putea să vă spună mai bine. Acum, după cele patru meciuri jucate de englezi, pot spune că Barry a fost calul troian al lui Fabio Capello. A încheiat Mondialul în umiliţă, neputincios în faţa sprintului lui Ozil pentru ultimul gol al nemţilor. Steven Gerrard a tras mult la jugul stâng al atacului. A părut un saxofonist pus să cânte la tobe. Extrem de ridicolă lipsa unui mijlocaş stânga care să arunce găleţi de centrări în careul advers. Şi aş putea să o continui aşa mult şi bine despre ziua mizerabilă a jucătorilor Albionului. Rooney şi Defoe, în plus. Gerrard ne-a oferit doar grimase. Doar Lampard a mai oferit câte o floare de câmp o dată la vreo 20 de minute, pentru a se întoarce înapoi în hruba neputinţei. Mi s-a părut ciudată mutarea lui Capello din repriza a doua, scoţîndu-l pe Milner, un jucător util pe dreapta, pentru a-l arunca în dreptunghiul de foc pe fantezistul Joe Cole, care n-a făcut oferit ceva în plus. Milner a fost singurul care a încercat să rupă defensiva adversă cu centrări din bandă, aproape reuşind o pasă de gol pentru Lampard în prima repriză. Acea fază a fost evidentă că nemţii pot fi puşi în pericol prin asemenea centrări în careul de 6 metri. Dar britanicii n-au mai insistat pe parcursul meciului, încăpăţânându-se să arunce mingea în centrul încins de tricourile albe. Tactică inutilă, ce a stîrnit doar zâmbetele elevilor lui Löw.

Golul lui Lampard, neacordat de brigada de arbitri, ar fi putut servi drept alibi pentru trupa lui Capello. La fel ca şi offside-ul lui Klose. Doar că britanicii au lăsat mâinile înmănuşate spre podea, fără vlagă, neputincioşi. Nici măcar scuza arbitrajului nu mai poate fi folosită. A fost o baie de sânge, în ton cu roşul echipamentului îmbrăcat de Stevie G&company, selecţionaţii Albionului fiind tăiaţi precum mieii de Paşte de către lamele ascuţite ale ciobănaşilor aproape nemţi.

Evoluţia germanilor, de poveste.

sursa foto

5 thoughts on “…and it was a blood bath

  1. Golul lui Klose a fost perfect regulamentar. Din aut sau degajare a portarului nu exista offside. In rest, bun articol.

  2. Stai să verific dacă a fost din aut de poartă sau mingea era în joc. Dacă era aut, atunci îmi mănînc și eu textul, precum James mănușile 😀

  3. Mda, o fo’ aut de poartă. Dați-mi textul să-l pap cu muștar. N-a fost offside la primul gol. 😛

  4. Nu trebuie sa-l papi, doar sa-l modifici. Oricum, se pare ca nici gol pt. englezi n-a fost, mingea n-a trecut de linia portii. Dovada ne-a fost trimisa de corespondentul nostru Dr@gosh, direct de la fata locului. Poza e sugestiva si nu mai necesita alte comentarii: http://i.imgur.com/QxJvh.jpg

    😀

Lasă un răspuns