Connor Wickham: 17 ani, 17 milioane

Arsenal şi Tottenham se bat pe noul Rooney. Asta în timp ce vechiul Rooney se relaxează în Bahamas după o cupă mondială ratată şi înaintea unui sezon la Manchester în care va încasa câte 140.000 de lire sterline pe săptămână. Arsenal oferă acum 12 milioane de euro pe noul Rooney, în timp ce Tottenham iese la licitaţie cam cu aceiaşi bani. Rooney cel original, varianta de la 19 ani a costat o avere. United au dat 37 de milioane de euro celor de la Everton.

Connor Wickham are 17 ani, aceeaşi vârstă la care predecesorul său, Wayne Rooney, a înscris primul său gol în campionat. A semnat un contract profesinist cu Ipswich în urmă cu doar 4 luni deşi debutase la 16 ani şi 11 zile într-un duel cu Doncaster. Roy Keane, managerul lui Ipswich e tranşant atunci când vine vorba de valoarea tânărului său elev. “Fanii m-ar linşa dacă l-aş vinde pe Connor!”

Wickham a atras repede atenţia echipelor din Anglia şi din celelalte mari campionate, iar cei de la Ipswich au probleme la fiecare meci jucat pe teren propriu. Oficialii clubului primesc în jur de 30 de cereri de bilete la lojă din partea marilor cluburi de pe continent.

Cotat la 15 milioane de euro ca preţ de pornire, Connor Wickham nu se lasă prins de febra sumelor ameţitoare care se vântură în jurul lui. „Nu mă gândesc deocamdată decât la Ipswich. Vreau să joc săptămână de săptămână. Recunosc că e flatant să citesc în ziare despre interesul cluburilor din Premier League în ceea ce mă priveşte însă nu se pune problema să pierd contactul cu realitatea!”

Zilele sale la Ipswich sunt însă numărate. Clubul are o datorie de 50 de milioane de lire iar sursele de venit sunt limitate. Roy Keane nu ar vrea să renunţe la vedeta sa, dar preşedintele clubului ştie că un transfer inspirat ar rezolva cel puţin un sfert din restanţele grupării din Estul Angliei.

articol publicat pe www.istoriafotbalului.com

One thought on “Connor Wickham: 17 ani, 17 milioane

Lasă un răspuns