Marşul pe două roţi

Sursa: bicyclecorps.blogspot.com

Nici n-a avut timp să-şi dea seama. Un flash şi gata. Colonelul în rezervă James Alfred Moss a trăit scurt ziua de 23 aprilie 1941. Secundele s-au scurs repede, într-o vâltoare de lumină şi sânge, iar urletul fiarelor contorsionate a învelit vocea amintirilor.

Era mai bine pe două roţi. Ce vremuri! El şi Kennedy, doctorul, şi reporteraşul acela tânăr, Eddie Boos, toţi trei în fruntea plutonului de 20 de soldaţi. Trei albi şi 20 de negri, cu hainele lor albastre ponosite, puştile la spate şi tecile baionetelor lovind cadrul metalic… Au intrat în Forest Park-ul din St. Louis la 7 fără un sfert seara, cu o zi şi jumătate mai târziu decât planificaseră. Lume, ca la circ.

În uralele mulţimii, locotenentul, ultimul din promoţia West Point-ului din urmă cu trei ani, abia se făcu auzit. „Haaaalt!” Bicicletele scârţâiră insesizabil, iar soldaţii ridicară privirea parcă nevenindu-le să creadă. După 41 de zile, Moss îi alinie şi le dădu vestea cea mare: „Călătoria noastră se termină aici. Vă mulţumesc pentru curaj. Acum, lăsaţi-vă roţile să se odihnească şi încadraţi-vă în programul de seară”.

Totul s-a pierdut la masa aceea din 24 iulie 1897. Au primit friptură de vită, roşii, pâine şi unt, lapte şi cafea. Au trecut apoi la focurile de tabără şi, pe la 10, au adormit obosiţi. Fiecare din cei 23 de eroi a retrăit ca-n vis misiunea. Plecaseră, la nebunia locotenentului Moss, în dimineaţa zilei de 14 iunie din Fort Missoula. Toţi pe biciclete. Timp de două săptămâni au fost măcinaţi de ploaie. Apoi, într-o strâmtoare din Munţii Stâncoşi, au dat peste zăpadă. În nisipul din Nebraska, au îndurat temperaturi de peste 40 de grade la umbră. Le-a fost foame, le-au crăpat buzele de sete, câţiva au făcut insolaţie, uneori au fost nevoiţi să-şi ia bicicletele în spinare sau să le împingă, ce mai, un delir! Mai bine de 3000 de kilometri pentru o idee. Concluzia?

„Plutonul pe biciclete se deplasează de două ori mai rapid decât cavaleria sau infanteria, în orice condiţii şi cu o treime din cost”, a raportat Moss după misiunea în care subunitatea lui nu s-a ferit de niciun obstacol. Echipaţi cu tot ce implică un câmp de luptă, au fost feriţi de un singur lucru, focul de armă, chiar dacă ar fi fost pregătiţi de orice…

Moss a visat să ducă o sticlă de apă de la Pacific la Atlantic. N-a mai apucat. În anul următor marşului pe biciclete, a luptat în Cuba, apoi în Filipine. A comandat un regiment de infanterie în Primul Război Mondial. După ce a trecut în rezervă, în 1919, s-a stabilit la New York şi a scris cărţi despre frumoasa nebunie a marşului pe două roţi. În aprilie 1941, taxiul care-l ducea acasă a fost izbit de un autobuz. Era mai bine pe două roţi.

Articol publicat în „Observatorul militar” din 28 iulie 2010 şi pe constantinpistea.wordpress.com.

Lasă un răspuns