Mijlocaş de recreaţie

De îndată ce se suna, treaba era calculată. Ieşeam fuga din clasă, ocoleam vitrina cu premiile obţinute de şcoală la întrecerile pe municipiu, o luam la dreapta pe lângă scara profesorilor, străbăteam apoi holul pe pereţii căruia machetele înfăţişau un cartier din cutii de chibrituri şi iată-ne pe stadion! Ei, da, mai erau şi temerari care voiau să ajungă primii la „alegeri”, luând-o pe intrarea profesorilor, dar ei riscau suspendări, trimiteri la colţ sau chiar o convocare la cancelarie a staff-ului tehnic de acasă.
Era toamnă, iar mingile creşteau cu zecile în castanul dulce din curte, anunţându-şi intrarea în lumea fotbalului printr-un „poc!” sonor, uneori era, zău, ca-n reclama lui Iñárritu cu mingea care cade din cer, numai că nu existau jambiere, nici ghete portocalii făcute pe comandă, numai pantaloni de tergal roşi până la luciu şi pantofi butucănoşi.
Acel castan nu era o mană cerească doar pentru fotbalişti, întrucât fructele sale comestibile puteau fi coapte şi mâncate, transformate de mame în piure ori adunate în sacoşă şi cărate zece metri mai încolo, întru îndeplinirea planului pionieresc.
Aţi jucat vreodată fotbal cu o castană? E mai iute decât Jabulani, mai dificil de lovit ca mingea de 35 şi cu traiectorii mai greu de prevăzut decât cele oferite de mingea de 18. Ce să mai spunem de Artex? Veţi zice, desigur, că era un sport dur, intrările la minge fiind totuna cu intrările la gleznă. Că imperfecţiunile micului fruct maroniu transformau fotbalul nostru într-un fel de rugby sau într-un hochei pe asfalt, cu crose învelite în pantofi. Că driblingurile, voleurile, loviturile cu capul, stopurile pe piept fiind izgonite din acest sport, nu prea mai rămânea mare lucru din el. Vă contrazic, domnilor, vă contrazic. Era fotbal, sau mai bine zis coloana sa vertebrală, certificatul lui de naştere, scris de şuturi cu şpiţul şi de pase cu latul, dar nu cu „tot” latul – altfel, „au, glezna!” -, ci doar cu partea din faţă. Încercaţi să jucaţi ping-pong cu un penar de lemn, dacă nu cumva aţi făcut-o deja. Vă veţi transforma pe nesimţite într-un lunetist sau într-o făptură mitologică dotată cu un simţ în plus. La fel era şi cu fotbalul cu castane.
Ce baschet? Era mai greu să nimereşti cu o mingiucă de cauciuc coşul de gunoi săltat deasupra tablei, sub tabloul lui Tovarăşu’. Ce baseball? Era „pereţelul”, având ca scop nimerirea cu mingea de tenis a conductei groase orizontale de gaz, care, prin schimbarea bruscă a direcţiei, îl paraliza pe următorul la „bătaie”.
Rege era însă tot fotbalul, comprimat în cele zece minute ale pauzei, iar o dată pe zi, în recreaţia mare, se juca un fel de finală a Ligii Campionilor. Porţile erau, bineînţeles, inegale, una fiind mărginită de castan şi de un alt copac, a doua fiind poarta din tablă a curţii. Terenul? Total asimetric, având în vedere că porţile nu erau nici pe departe faţă în faţă. Să vă spun însă câte ceva despre terenul de sport al şcolii, până în clasa a patra inaccesibil nouă din pricina elevilor mai mari. Păi, era de pământ bătătorit, iar un colţ al dreptunghiului, până aproape de una dintre porţi, era ocupat de un colţ al clădirii. Mare lucru arhitectura! Fără ea n-aş fi învăţat nicicând să dau cu exteriorul, astfel încât portarul advers să se trezească cu o minge venind cu efect, de nicăieri.
Pe terenul acela acum se construieşte ceva şi probabil că vor săpa adânc, excavând toate şuturile, driblingurile şi chiotele îmbâcsite de praf ale generaţiilor care au jucat fotbal acolo. Acum vreo cinci ani, au tăiat şi castanul. Cică ameninţa să pice în cazul unei furtuni. Aşa o fi, numai că nu pot să nu mă gândesc câţi fotbalişti şi câte piureuri de castane s-or fi pierdut astfel.

2 thoughts on “Mijlocaş de recreaţie

  1. Minunat….Doamne, mi s-a ridicat parul pe mana! Ai invocat prea puternic amintirile copilariei. Restul e vanare de vint…cum ar spune poetul 😉

  2. când mă uit pe geam…unde ie plutele copilăriei mele? barele, bările şi mai apoi berile, că mai târziu, în ani, se’mpărţeau convocări (pe bază de fluieratul „ăla”, cum îl auzeai, cum coborai pe balustradă, veritabil TGV al blocurilor noastre)pentru meciuri cu miză? bă, fraţilor, se’apucară ăştia să ne escaveze şi să ne taie direct de la sursă; cum să mă creadă fi’mio când i’oi spune ” cândva aici se jucau finale ” ?

Lasă un răspuns