Ape deschise

“Luaţi locurile…” Eşti deja lansat în aer când auzi fluierul arbitrului de start. În următoarele fracţiuni de secundă, loveşti luciul apei. Startul e foarte important. Cronometrele încep să macine timpul pentru tine. Eşti tu şi apa. Auzi clipocitul ei surd şi, din când în când, strigătele de încurajare ale celor de pe margine: antrenori, colegi, susţinători… Nici măcar nu ştii dacă sunt ai tăi, doar crezi (speri…) că sunt ai tăi. Când se apropie steguleţele eşti deja una cu apa. Nu ştii întotdeauna cum se mai mişcă picioarele, braţele. Finish-ul vine ca o eliberare… Iar dacă mai eşti şi primul… ce eliberare!!!

Sunt câteva flash-uri pe care le am când rememorez anii (ce faini au fost!) de înot. Dar nu despre mine este acest articol. Ci despre cei care au rămas aproape de acest sport după alţi ani buni.

În România, înotul nu are o tradiţie de invidiat. Cu toate astea, a dat mai multe performanţe decat o gramadă de alte sporturi care ţin pline rubricile de sport din ziare şi TV… Pasiunea pentru “sportul cu apa” (sîc!) e păstrată intactă şi azi de câteva cluburi de veterani, care refuză să accepte că timpul lor a trecut. E mult mai plăcut să participi la astfel de competiţii, din câte imi spun “master”-ii.

De curând a avut loc la Göteborg a 13-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Înot Master: 7.000 de sportivi de toate vârstele, de prin vreo 75 de ţări. Îmi spunea Laura Damian, una dintre participante: “Cea mai faină chestie a fost că am facut mişcare, ne-am simţit bine, am concurat la un concurs la care nu am mai avut acele emoţii pe care le aveam acum 20 de ani, ne-am încurajat şi amuzat împreună de câte chestii mai putem sau nu face comparativ cu perioada victorioasă demult apusă, am fost impresionaţi să vedem oameni în vârstă venind să ia startul ajutaţi de câte un baston sau de alte persoane; dar totuşi înotau (unii probe lungi, chiar). A fost fain să întâlnim/ cunoaştem oameni din toată lumea, foarte deschişi, plăcuţi, frumoşi (şi nu mă refer la fizic acum) uniţi acolo de un scop: să se simtă bine prin mişcare.” Chiar şi aşa, ”delegaţia” României s-a întors cu o sacoşa de medalii.

În România există cel puţin două astfel de cluburi de veterani/ masters:

TriBeach Braşov: Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu, Laura Damian, Gabi Mitache, Dragoş Ionescu, Carmen Trîmbiţaş, Adi Stroie, Vio Stroie, Liviu Zarnoveanu, Paul Gabor, Geta Kari, Flavia Munteanu, Loredana Costache, Maricica Sabău, Sean Dowling.

Master Reşiţa 07: Loredana Zisu, Carla Negrea, Ştefan Gherghel, Răzvan Florea, Tudor Ignat, Remus Retezan, Dorina Iana, Vali Buzatu.

Sunt doar câteva nume… Mai înoată de dragul înotului Bogdan Deac prin California, Adi Vişinescu prin Franţa. Şi câţi nu or mai înota… Sunt nume de care probabil aţi auzit. Mulţi dintre ei formează azi alţi sportivi de ”apă” de care cu siguranţă vom auzi. Tocmai pentru că îi pregătesc oameni care înoată în ape deschise…

Lasă un răspuns