Colţul stelistului: lecţia umilinţei

Arsenal's Abou Diaby, right, is tackled by Steaua's Ifeanyi Emeghara during their UEFA Champions League, Group H football match, at the Emirates Stadium, London, 12th December 2007 Photo via Newscom

Am aşteptat să treacă o zi de la meciul Unirea Urziceni-Steaua ca să mă distanţez şi să pot comenta în linişte. N-am citit nicio declaraţie, am auzit doar ce a spus Gigi Becali, pentru că l-au citat comentatorii în direct. Ceva nespectaculos. Mai spectaculoase au fost cele două momente inedite cu patronul stelist, din timpul meciului. Mai întâi, prin minutul şaptezeci şi ceva, camerele i-au surprins pe Gigi Becali, Duckadam şi Anghel Iordănescu uitându-se în acelaşi timp la ceas, ca într-o figură de înot sincron. Al doilea moment l-a constituit figura nedumerită a lui Jiji, cu ochelarii proţăpiţi pe nas şi buza de jos răsfrântă, o ilustrare perfectă a expresiei „se uită ca viţelul la poarta nouă.”

Steaua s-a făcut de râs la Urziceni. E chiar o expresie blândă pentru o înfrângere cu o echipă cu jucători de divizia a doua, constituită acum câteva zile. Înainte de orice aş semnala o anomalie specifică Absurdistanului nostru cel de toate zilele. În ce ţară civilizată perioada de transferări în campionatul de fotbal se încheie la aproape două luni după ce a început întrecerea? Într-un scenariu kafkian, Bilaşco, Brandan şi Onofraş ar fi putut începe turul la Urziceni şi ar fi ajuns la Steaua, după un popas în fiecare etapă la, să zicem, Dinamo, Vaslui, Rapid şi de ce nu? FCM Târgu Mureş şi Victoria Brăneşti.

Aşadar motive de sarcasm pentru adversari. Ilie Dumitrescu a riscat şi a pierdut. Între o formulă sigură, mai închegată şi o echipă neomogenă, dar cu implanturile de la Urziceni, antrenorul stelist a preferat-o pe ultima, gândind probabil că Unirea oricum nu va rezista unei echipe chiar şi neacordate. Cred că Ilie s-a lăcomit puţin, sedus de noile sale diamante, care nu prea au strălucit. În acest fel jocul Stelei a rămas să fie făcut doar de puştiul cu freza şuie, Răduţ, care în afara unor încercări de driblinguri largi, fără efect, a fost pieton pe teren. Da, Steaua l-a avut pe Brandan, cu centrări la foc automat ca un aparat de tenis de câmp, însă mai rar poate deveni cineva lider de la primul meci.

Mai tragic e că nu văd semne că Ilie ar impune un stil de joc. Echipa este fragilă. Ştiu, are nevoie de timp, dar mirarea de pe chipul lui Dumitrescu, din final, nu inspira nimic optimist. Ar fi bine ca toţi cei implicaţi în acest meci pe care nu-l vedeam decât câştigat în prima repriză, ca să-l văd din ce în ce mai pierdut după golul lui Semedo, să fi învăţat lecţia umilinţei. Aceea care spune că la început trebuie să suferi, să pleci capul, ca să ajungi sus. Şi zău că ar fi bine ca până joi, noi, steliştii să avem în fiecare noapte un somn bun şi odihnitor căci tare mi-e teamă că după Liverpool o să cam avem coşmaruri cu avioane bombardând careul lui Tătăruşanu.

Lasă un răspuns