Colţul stelistului: reîntoarcerea ghinionistă

În primul rând, mulţumesc Steaua. De două ori. Odată, pentru jocul, pe alocuri încântător, care l-a făcut să sufere pe antrenorul lui Napoli, în pericol să-şi smulgă părul din cap. Apoi, pentru că a dat ocazia celor care au văzut meciul, să privească un fotbal viu, epic şi cu multe goluri.

În al doilea rând, e bine să fim corecţi. Nu arbitrul polonez e principalul vinovat că s-a terminat 3-3. Da, a prelungit meciul nejustificat, scandalos chiar, cu vreo 3-4 minute în plus, dar n-a băgat-o el în poartă. Vina e, în această ordine, a mijlocaşilor şi a fundaşilor stelişti. De ce? La recent încheiatul campionat mondial, aproape toate echipele s-au apărat pe două linii, una de fundaşi şi alta de mijlocaşi. Ba nord-coreenii, chiar cu trei. Odată ajunşi la 40 de metri de poarta adversă, începea hăţişul. E absolut adevărat că Hamsik a dat un gol superb, dar numai la judeţeană atacantul urcă nestingherit până la 20 de metri, ba i se mai deschid şi culoare de şut, ca porţile cu senzori de la supermarket.

Şi Lăcă are partea lui de vină. Sau, mai degrabă, mai are de învăţat. Apostol gâfâia admirativ pe lângă slovacul cu freză fierăstrău, la gol, şi trebuia scos mai repede. Şi altele. Dar, pozitiv este că Steaua a jucat bine. Şi asta s-a datorat, clar, numai discursului. Pentru ca jucătorii au fost aceiaşi. Ştiu ce poate face o vorbă meşteşugită. Lăcătuş a avut-o, dar trebuie să mai pună ceva. Per ansamblu, optimism. Să nu uităm că la Napoli au jucat doi titulari în echipa Uruguayului, locul 4 în lume (Gargano şi Cavani) şi Hamsik, victorios cu Slovacia, în faţa Italiei.

Aş vrea tare mult ca Lăcătuş să reuşească, să nu aibă o reîntoarcere ghinionistă, cum pare după meciul de ieri. Să reatingă maximul iubirii populare, din perioada de glorie a Stelei, când intrase în folclor, ca haiducii: „Cu Lăcătuşu´ pe aripă/Nici de Ajax nu ni-e frică”. Dar pentru asta,trebuie răbdare. Şi cine trebuie s-o aibă nu prea are.

O reverenţă şi în faţa lui Edi Iordănescu, cel care a stat la Steaua „cât stă capra la ţap”. Era firesc, Steaua n-a jucat nimic nici la Craiova, nici la Galaţi.

Am să repet în continuu: nu e vina celor care acceptă postul, ei vin cu intenţii bune. Cine trebuie să aleagă, ăla e de vină. Ca să fiu bine înţeles: să zicem că o mare companie, Mercedes sau cine doriţi dumneavoastră, ia de pe băncile facultăţii studentul cu cele mai bune rezultate. Ba îl mai şi  învaţă practic ce are de făcut. După care, îi dă firma pe mână, de probă. Păi credeţi că juniorul n-o dă de gard imediat? Asta face şi Becali. Pe mâna lui nu mi-aş da nici alegerea faianţei din baie. Că mi-e că-mi sparge cada, cu ranga, şi-mi pune vecinii în cap.

6 thoughts on “Colţul stelistului: reîntoarcerea ghinionistă

  1. Analiza obiectiva.

    O sa ma-njure insa cineva dac-o sa declar ca Napoli a fost 80% responsabila pentru meciul „viu, epic şi cu multe goluri”? (Pana si golurile le-au apartinut in proportie de 2:1 lor :P)

  2. Eu unul n-o s-o fac. Pentru ca ai dreptate, dar asta nu schimba adrenalina partidei. Morgan de Sanctis e un portar bun care a prins o zi mizerabila, iar de apararea napoletana nu mai vorbesc. Cine e Napoli s-a vazut dupa trei zile, cand a cam dat cu trupa lui Lobont de pamant.

  3. Adrenalina a fost, pana si eu, dinamovist, am stat cu sufletul la gura din min 30 (cand m-am intors de la meciul de handbal al Oltchimului :P) pana la final, sperand ca vor tine de rezultat. La final mi-a parut rau ca n-au fost in stare sa schimbe partitura pe parcurs, cand era evident ca Napoli detine controlul aproape absolut asupra ostilitatilor. E o meteahna a tuturor echipelor romanesti asta, nu numai a Stelei si nu cred ca le putea face cineva fata din campionatul nostru, la modul cum s-a jucat. Desi cred ca rezultatul final a fost influentat de cateva decizii individuale proaste (cum ar fi executarea unei lovituri indirecte de la mijlocul terenului, in min. 90+5, direct in aut, dovada crasa de amatorism din partea – ironic – unui brazilian).

Lasă un răspuns