Mici drame în căutare de rating

Într-o marţi dimineaţa, Lucian Bălan a constatat că nu mai are pentru ce să trăiască. A înghiţit un pumn de pastile şi a aşteptat. Apoi, a venit mama lui… Odată, îl ducea la şcoală. Acum, a chemat salvarea şi a aşteptat aşa, ca orice mamă grijulie, vestea cea bună. În timp ce reporterii se îndreptau către Spitalul de Psihiatrie de la Sighetu Marmaţiei, Lucian deschidea ochii şi încerca să-şi dea seama dacă lumea în care se află e tot cea în care cucerea Cupa Campionilor Europeni.

Fostul fotbalist ajunsese la capătul unei drame. Divorţase de două ori. O dată de soţie, apoi de Steaua. Brusc, s-a hotărât să nu mai lupte dar, ce ironie a sorţii!, încercând să abdice, s-a trezit într-un salon de spital alături de Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. În lumea plină de conflicte imaginare a Spitalului de Psihiatrie, Lucian Bălan joacă rolul lui Lucian Bălan, fost fotbalist, campion al Europei cu Steaua. Prins de reporteri la capătul unei curse nebune pentru rating, a apărut niţel obosit, ca şi cum şi el ar fi alergat după ceva. Îi crescuse barba şi parcă ridurile i se adânciseră. Încă nu ştim unde era mama lui Lucian Bălan, dar cine ştie dacă nu cumva căuta un aparat de bărbierit la magazinul din colţ?

Capătul unei drame e începutul alteia. Despre Lucian Bălan se va mai scrie câteva zile, după care fostul fotbalist se va cufunda din nou în liniştea în care el şi mama lui vor încerca să gestioneze tulburările unui sinucigaş. Efectul veşnic al acestei drame va fi înghiţirea gloriei fotbalistice de către gestul sinuciderii. Peştele cel mare îl va înhăţa pe cel mic. Evenimentul negativ va lua faţa celui pozitiv. Astfel, fotbalistul Bălan va deveni în conştiinţa publică sinucigaşul Bălan. Aceasta este partea cea mai tristă a întregii poveşti.

Însă nu am intenţionat să ocup întreg spaţiul articolului numai cu această dramă. Sunt şi altele care dau din coate, numai să prindă o fărâmă de rating. De exemplu, situaţia Alinei Dumitru, aflată în postura de a-şi analiza viitorul. Continuă sau nu? Aceeaşi întrebare şi pentru înotătoarea Camelia Potec. Sau pentru antrenorul de la rugby alStelei, Marin Moţ. Steaua a pierdut a patra finală de campionat la rând, iar antrenorul acuză din nou arbitrajul…

Ce te motivează atunci când pierzi, când te pregăteşti un an de zile pentru o performanţă şi, aproape de ea, îţi dai seama că-ţi scapă printre degete? Un nou început? Ratingul? Greu de spus… Totuşi, cât timp pe noi ne frământă ideile astea, într-un colţ de ţară, o mamă îşi scoate băiatul de la Psihiatrie, îl duce acasă, aşa cum probabil l-a condus şi după prima zi de şcoală, şi îi serveşte prima masă din noua lui viaţă. Povestea aceasta „de după” nu va mai face rating. Păcat, pentru că răspunsul la întrebările despre motivaţie se găseşte la doamna Bălan, mama lui Lucian.

Publicat în “Observatorul militar” din 6 octombrie 2010 şi pe http://constantinpistea.wordpress.com.

One thought on “Mici drame în căutare de rating

  1. „Drama” lui Lucian Balan este una ca oricare alta din orice colt de lume. Faptul ca el a fost fotbalist nu ii aduce nimic in plus fata de un om obisnuit. Titlul pe care l-ai pus articolului este perfect.

    Felicitari!

Lasă un răspuns