Ce inseamna sa nu ai şef, coordonator, cap, minte şi organizare

Am jucat prost. Neaşteptat de prost. Noroc cu grămădarii care ne-au scos din belea cît de cît.

Și principala problemă nu o reprezintă proasta performanţă a celor de pe trei sferturi, deşi şi asta vine să adauge la durere (Vlaicu, de exemplu, a fost jenant de nesigur pe el). Principala problemă este acolo unde se strică lucrurile de obicei, motivul pentru care se dă rasol în toate şi în toţi, indiferent de domeniu: lipsa de viziune. Lipsa de strategie. Lipsa de coordonare. Organizarea, adicătelea.

Ieri, la Montevideo, am avut o echipă bezmetică, fără conducător de joc, fără un cap limpede care să citească repede situaţia din teren şi să decidă în acele fracţiuni de secundă hotărîtoare: „Acum şutăm şi degajăm, să cîştigăm teren”, „Acum dăm drumul pe trei sferturi”, „Acum continuăm pe grămadă”, „Hai, încă o mermeleală, încă două momente de fixare şi pe urmă facem o aroganţă de fentă pe partea închisă”, „Stai că nu ne merge tuşa, evităm atunci tuşele şi păstrăm mingea” şi alte chestii de-astea pe care mai ales uvertura şi în subsidiar şi demiul trebuie să le facă.

Ei bine, noi n-am avut uvertură în acel meci. Căpitan de echipă am avut, bravo Socoale, dar căpitan de gîndire şi de creer nu. Și atunci de-aia am jucat cum am jucat şi a ieşit ce-a ieşit.

Cel mai probabil ne vom califica la Mondiale (deşi deja începe să mă ia cu transpiraţii reci pe şira spinării, aducîndu-mi aminte de acel otrăvit meci cu Portugalia de acum vreo doi ani de zile, cînd la fel am jucat şi am pierdut în ultimul minut). Însă ne vom califica de manieră ruşinoasă. Și-mi pare rău de asta.

PS: Zilele astea m-am uitat, printre picături, la jocurile test de sfîrşit de an.

Am văzut o Anglie mîndră şi renăscută din cenuşă, bazîndu-se însă nepermis pe mult pe babalîcii de la RCW 2003 şi RWC 2007.

Am văzut o Australie cam hăbăucă (aceeaşi problemă a coordonării jocului).

Am văzut o Nouă Zeelandă care a strivit sărmana Scoţie, le-a dat cu Murrayfieldul în cap şi le-a înfipt şapte (şap-te) eseuri în freză, de nici n-au apucat scoţienii să horcăie în jungher.

Am văzut un Sonny Bill Williams care vine să-şi clameze locul în echipa All Blacks cu mare panaş, fiind desemnat jucătorul meciului – o adevărată forţă a naturii, un jucător de trei sferturi care poate la fel de natural să joace şi flanker, această îmbinare de forţă şi de viteză cu care neo-zeelandezii ne-au obişnuit în ultimul timp pe trei sferturi, că nici nu ştii ce e jucătorul ăla: pe înaintare? pe trei sferturi?

Am văzut o primă repriză cu o Țara Galilor exuberantă şi sigură pe ea şi creativă, aşa cum ne place să o vedem (Țara Galilor e echipa mea preferată din emisfera nordică), jucînd pe degete o Africa de Sud obosită şi fără mulţi titulari – ca pe urmă să aflu cu surprindere că Africa de Sud a revenit în a doua repriză şi le-a suflat galezilor meciul de sub nas, la cîteva puncte.

Am auzit / citit că Irlanda a gîfîit în faţa celor din Samoa, mai-mai să piardă meciul – altă victorie fără glorie.

În orice caz, emisfera sudică deocamdată rulează fin şi scoate în evidenţă diferenţa de pricepere, de viteză, de creativitate. Semn rău pentru europeni pentru anul care vine.

Lasă un răspuns