Mulţumesc, CFR.

Se anunţaseră 120 de fani români la meci. Dacă se scot cifrele 1 şi 0 se obţine numărul exact:

DSC01714.JPG

De fapt, mai suntem şi noi – deci 4 în total în sectorul B1, pe colţ, aproape de teren (eu şi L. avuseserăm bilete în altă parte, dar după o scurtă ezitare paznicul de la turnicheţi ne-a dat drumul înţelegător în „sectorul oaspeţi”). Cu timpul însă apar şi alţi fani fulare vişinii la etaj, deasupra noastră.

Am ajuns devreme, echipele sunt la încălzire

DSC01717.JPG

şi Viorel Moldovan la microfon nu departe de noi – eu nu-l văzusem, dar L. l-a recunoscut:

DSC01718.JPG

Avem timp de nişte cremvurşti cu pâine, muştar şi ketchup de la stand. Stadionul e gol, cu excepţia peluzei Nord, care se agită, dar încă nu se prea aude din cauza muzicii de la boxe.

DSC01729.JPG

Cheferiştii se încălzesc chiar în partea noastră de teren, cu ”clasicul 5 contra 2”, de fapt un 6 contra 4. Apoi nişte sprinturi scurte

DSC01720.JPG

urmate de şuturi la poartă.

DSC01717.JPG

Îl caut cu obiectivul pe Lacina Traore, şi aproape că trebuie să fac poza pe verticală ca să-ncapă. De la el am aşteptări mari azi.

DSC01724.JPG

Jucătorii intră la cabine, stadionul se umple, pe ecran rulează imagini cu… noi, o insulă tricoloră între scaune albastre.

Echipele îşi fac intrarea în coregrafia fără cusur a peluzei baseleze:

DSC01728.JPG

La imaginea de mai sus s-a adăugat o ”minge” care a trecut dintr-o parte în alta, după care partea de jos s-a transformat într-un mare ”1893”. N-am pozat, preferând să savurez momentul cu steagul întins între mine şi L., ascultând imnul Champions League. Deci azi joacă 1893 contra 1907, să vedem cine-s mai proaspeţi, tinereii sau bătrâneii.

Oprindu-se muzica de fond, cu stadionul plin,

DSC01732.JPG

DSC01734.JPG

a început să se audă peluza gazdelor, care avea să cânte 90 de minute fără oprire, cam aşa:

”Hai să mergem şi noi lângă ceilalţi doi, că e deprimant aşa singuri”, zice L. Zis şi făcut, mergem în spatele lor. „Salut-salut, de unde sunteţi” – un român din Arad şi un neamţ de lângă Berlin, dar vin din Freiburg. Soţia roackerului cu păr foarte lung, care nu ştie româneşte în afara unor scandări fotbalistice foarte bine plasate (celebra scandare de la cornere, de exemplu, sau la degajări ) îi va aştepta la Freiburg şi mai merg o oră cu maşina dup-aia. Uite cum au venit oamenii din toate colţurile – măcar să vedem ceva fotbal bun.

”CE FE RE!, CE FE RE!”, strigăm toţi 4, de multe ori chiar pe melodia galeriei gazdă, al căror ”EF ŢE BEEE” poate fi foarte uşor confundat cu CE FE REul nostru. Alternăm, cu L. dând tonul, cu ”pe ei pe eeeei, pe ei pe eeeeei, pe ei pe ei pe mamaloooor”.

Mă mir că nu aud mai multe voci de la sectorul de deasupra – se văd totuşi mai mulţi suporteri la balustradă, hop şi nişte bannere.

DSC01738.JPG

”Care-i faza cu Be…sa…. cum?” mă întreabă L. Îi explic despre Basarabia, cu România Mare, cu Republica Moldova, cum oamenii o vor înapoi. ”Și tu nu eşti de acord?” mă întreabă, probabil din cauza minei neentuziasmate. ”Ba da, dar nu cred că e timpul şi locul potrivit aici pentru un asemenea mesaj. Eu aş fi preferat un mesaj de încurajare pentru CFR, sau unul şugubăţ-fin-ironic la adresa Baseliştilor, în germană – să atragă camerele televiziunilor, să zică oamenii – „uite, dom’le, românii are stil, înţelege fenomenul.” Aşa mi se pare că am transmis că dimpotrivă, nu înţelegem fenomenul. În plus, te pot amenda ăştia pentru mesaje politice.”
”Noroc că nu ştie nimeni româneşte”, râde L., ”şi nici ce înseamnă Bessarabia. Sună mai degrabă a ceva cu ”Arabia” (a propos de cât de mult a „percutat” mesajul la localnici). Dar – fiecare cu abordarea lui, înţelegeri diferite ale patriotismului. Acum îmi pare rău că n-am făcut şi eu un banner – luasem şi sprayuri, dar n-am găsit cearşaf, şi am renunţat la idee. Poate data aviatoare.

Dar uite cum am ajuns să discutăm politică în loc să discutăm fotbal. Asta şi pentru că fotbal nu prea avem ce discuta – jocul e foarte slab. Cel puţin ai noştri nu mişcă nimic, par a avea drept scop minimizarea efortului (îi zic lui L. de porecla Sorinaccio, zice – cel cu autobuzul?”. Faima autobazei a trecut graniţele ţării.

Nici Basel nu reuşeşte prea multe, dar măcar e ”echipa care aleargă”, CFR e ”echipa care nu aleargă”. Îmi dau seama că speranţa lui Sorinaccio e să-i atragă într-un joc lent şi încâlcit pe tipicul nostru, sperând la o „explozie” marca Lacina.

Gol.

Din nimic, nici nu mai ştiu ce făceam – nici n-am apucat să strigăm ”OFSAID!!” decât după ce l-am văzut pe autorul golului sprintând triumfător spre o parte a tribunei unde… nu erau spectatori la mantinelă, şi nici nu s-a ridicat vreunul să vină, aşa că s-a întors la colegii lui să se bucure.

Mda, situaţia nu se prezintă supt bune auspicii. Dar cine ştie, ”poate îi va trezi golul”. ”Hai, acum, arătaţi că meritaţi!”

Noroc bun, Ardeal. Golul a părut să-i bulverseze pe ai noştri. De unde înainte erau doar înceţi şi calmi, acum au devenit înceţi şi panicaţi. Nu ştiu cum am scăpat de gol la faza de mai jos – mi-a plăcut că am prins ”pe peliculă” şi reacţia sonoră de pe stadion care mie îmi place cel mai mult – acel ”Ooooooooh”, din zeci de mii de piepturi la unison, la o mare ratare (a echipei adverse, de preferat).

Nu ştiu dacă au tras un şut spre poartă în toată prima repriză. Nu ştiu dacă au legat mai mult de 5 pase – la un moment dat am avut această impresie, dar până să zic ”uite o fază mai lega…au pasat la adversar. După care am numărat – la a patra pasă se rupea filmul, repetat. Mi-a fost mie ruşine cu acest joc, deşi n-aveam nici o vină.

Singura distracţie rămasă la îndemână a fost să strigăm ”FAULT!” la fiecare cădere a alor noştri, ”NIMIC, LA MINGE!” de câte ori era tăvălit câte-un basilisc (micuţul Shaqiri mai ales şi-a luat câteva trânte de la Tony şi Culio, care altfel nu-l puteau opri). Arădeanul m-a amuzat şi molipsit în acest sens. ”ROT! ROT!” striga la faulturile mai tari ale gazdelor, arătând spre roşul de pe tricolorul întins pe scaunele din faţa lui. Asta înseamnă ”să pui presiune pe arbtitri” – evident că totul în glumă. ”GELB!” – arătând spre galben, când ai noştri cădeau foarte uşor, de ţi-era şi jenă să zici ”rot”.

Pauză.

La megafon se anunţă că Bayern conduce la Roma cu 2-0 – perfect! Dacă egalăm şi batem apoi Roma…

Se arată reluarea golului pe ecran – ”Offside!”, zicem toţi categoric, exact cu o secundă înainte să se audă vocea crainicului – ”nu a fost offside”. Da, aşa ar fi zis şi ai noştri dacă era invers.

În partea a doua, poarta ”noastră” e a Baselului – oare ne vom plictisi?

Nu, iată, se văd jucători în alb în jumătatea ”noastră” – e de bine. Culio se agită (cam ca o muscă fără cap, dar se agită), Bjelanovic parcă e o idee mai înfipt decât Lacina, pe care l-a înlocuit (cred că Lacina n-a dat nici o pasă bună în prima jumătate). Din păcate, cu toată agitaţia de la mijlocul terenului, când ajung în preajma careului zici că a pus Harry Potter sau Hermione Granger o vrajă – cum trece mingea de o linie imaginară la vreo 18m de poartă, ajunge mereu la adversar, zici că eşti la vâjthaţ.

La pauză ni s-a alăturat un grup de alte 4 persoane, mai cunoscătoare în ale galeriei, şi încercăm nişte scandări. Unul din ei strigă chemarea şi apoi noi ceilalţi cât ne ţin rărunchii, cam aşa:

”Hai CFR – HAI CFR!
Hai dă-le gol – HAI DA LE GOL!!”

Repetat de 3 ori – efectul e fain. Asta în foarte scurtele pauze de cântec ale galeriei de la peluza opusă, când primesc instrucţiuni prin megafon de la solistul lor vocal. ”Trebuie să recunosc”, îi zic lui L., ”că e impresionant cum cântă ăştia într-una.”
Scheiss-FC Basel fans”, zice L. imperturbabil. L. e din Lucerna, iar între fanii lui FCL şi FCB e o duşmănie nesecată, de vreo 20 de ani, de când huligani baselişti au devastat gara din Lucerna şi luat oameni la bătaie. De atunci aproape la fiecare meci sunt bătăi. De altfel baselezii în general nu sunt deloc agreaţi în Elveţia, în afara propriului oraş. Fascinante aceste particularităţi local-regionale, întâlnite peste tot. Cum au ei, oamenii, nevoie să se identifice cu un grup, de preferat în opoziţie cu alt grup.

Grupul aflat în opoziţie azi, CFRul nostru, şi-a încheiat perioada de avânt odată cu o ocazie imensă de gol a gazdelor. La reluarea de pe ecran am văzut că a salvat Nuno Claro cu piciorul.

Fanii din spatele nostru au început să-şi piardă răbdarea. La un moment dat, am auzit o frază ininteligibilă care s-a terminat însă într-un foarte clar „Dumniezo” pur ardelenesc. Întorcându-mă, am văzut alţi doi fani din spatele nostru discutând supăraţi pe ungureşte.

DSC01740.JPG

Mica galerie ce ni se alăturase s-a împrăştiat, doar solistul vocal rămânând în apropiere şi strigându-şi amarul – cel mai folosit cuvânt fiind „in-cre-di-bil”, la pasele greşite ale jucătorilor noştri în buza careului – şi ocazii au fost, cu duiumul.

Speranţele noastre la un gol norocos şi profund nemeritat au rămas desigur intacte până la sfârşit, chiar dacă singurul şut pe cadrul porţii a fost tras la un moment dat de pe la jumătatea terenului.

Meciul a rămas slăbuţ per ansamblu – de greşit pase au greşit şi basilienii, dar pentru un eventual autogol ar fi trebuit să fie „ajutaţi” de o eventuală intrare a noastră cu mingea în careu. N-a fost cazul.

DSC01745.JPG

M-am întrebat cu ciudă – nu mai bine mă uitam la televizor în loc să bat drumul până aici? Şi mi-am răspuns – nu. La televizor m-aş fi enervat mai mult. Aşa, am strigat „rot!” la fiecare fault, am purtat pălăria tricoloră, am agitat steagul, mi-a fost frig, m-am ruşinat de jocul prost „alor mei”, am sperat până-n ultima clipă, am cântat cu un elveţian, un arădean şi un neamţ „pe ei pe mamalor” – cu alte cuvinte, am construit o amintire. Din acest punct de vedere – mulţumesc, CFR.

2 thoughts on “Mulţumesc, CFR.

  1. Daca nu se imbolnavea ala micu eram alaturi de voi……stiu suna a scuza penibila dar asta e adevarul. Felicitari pentru ambitie si sutinerea CFRului in orice imprejurari.
    Cu stima,
    Impartzial

Lasă un răspuns