Cand levitezi, echilibrul nu mai e o problema

Poate ca Maier si Eberharter mai schiau asa. Nu sunt sigura, timpul scurs de pe vremea cand isi striveau concurenta e lung. Iar in memorie s-au imprimat de atunci curse peste curse de oameni agatandu-se si tragand de fiecare metru, ca sa ajunga la capatul lui cu o clipita mai devreme.  Sau poate ca nici ei nu au reusit asa ceva.

Am crezut ca nu vad bine. Primul lucru ce mi-a atras atentia a fost o lentoare stranie in miscari. Asta si timpul pe verde din ce in ce mai mare. Am scuturat capul sa alung ceea ce parea iluzie. M-am frecat la ochi. Abia spre final, cand a lasat sa picure o greseala, trimitand cercuri pe suprafata pana atunci neteda a coborarii lui perfecte am realizat ce se intampla. Pana acolo invartejise aerul din jur, creand o suspensie, ce-i atenuase reactiile la rezistanta opusa de partie.

La vitezele cu care se calaresc partiile, cursa devine salbatica, pista se naraveste, opintindu-se la fiecare damb si curba sa arunce schiorul de pe ea. Iar cei buni o strunesc in forta. Se agita, dau din maini, se zbat si nu-i permit sa preia ea controlul. Michael Walchhofer insa, s-a lasat ieri purtat de schiuri, imblanzind pista cu miscari molcome, fara s-o ispiteasca cu gesturi bruste, creand un soi de transa intre el si zapada, hipnotizand deopotriva partia ramasa fara replica si spectatorul incredul. Si daca cineva s-a intrebat cum de a ramas in picioare daca n-a contrat deloc pana hat in ultimele viraje, raspunsul cel mai la indemana ar fi: cand levitezi echilibrul nu mai e o problema.

Jos in aria de sosire, a inchis gura si a inghitit in sec Stephan Keppler. Cel care ieri oricum nu s-a dumirit daca viseaza sau ce i se intampla e aievea. Cu o seara inainte Ted Ligety renuntase sa mai ia startul in super-G. Keppler era primul dupa linia celor 30 de schiori ce-si impart primele 30 de numere la tragerea la sorti. Plecand Ligety, a putut participa si el. A tras 7. A prins partia intunecata, dar fara ninsoare. A schiat de parca n-ar fi fost el si a stat acolo pe bucatica de zapada spre care se indreapta camerele de cate ori cineva ajunge jos si pleaca resemnat capul, cu bucuria mijinda si incredula a celui caruia i se intampla o minune. Si cand sa inceapa sa creada in ea, vine Walchhofer si spulbera timpul pe care adversarii il facusera sa para de neatins.

Nu ca pozitia secunda n-ar fi si ea o mica minune pentru neamtul care pana ieri nu urcase niciodata mai sus de locul 8, aceasta clasare ridicata fiind si ea mai degraba un accident. In nici un caz regula. Si nu, nu poate fi pus pe numarul bun de start, desi fulgii au pornit sa cada cu candoare dupa ce a ajuns el jos. Dintre primii 7 schiori, doar el si Baumann (locul 5) au terminat bine. Restul s-au regasit in clasament de la locul 29 in jos.

In tot vartejul iscat de cursa nepamanteana a lui Walchhofer si miracolul reusit de Keppler, locurile trei si patru ale lui Erik Guay si Benjamin Raich au trecut neobservate. Guay e doar campionul super-G-ului, e normal sa prinda un podium, iar Raich e eternul vicecampion general, normal ca face puncte iar. Ca o coincidenta, rezultatul de ieri, chiar l-a dus pentru o zi pe austriac pe locul 2 in clasament.

Elvetienii au dezamagit cu Janka pe 8, Cuche pe 11, ambii depasiti de specialistul lor in slalom, Silvan Zurbriggen ce a prins o mentiune cu locul 6. Intr-un fel explicabil, caci ieri partia nu a tolerat agresivitatea, ci a recompensat doar schiori fini, ce stiu sa deseneze in zapada filigrane delicate. Si pe Walchhofer, insa el a fost din alta lume.

Articolul a aparut si pe partieeeee.

Lasă un răspuns