Am reuşit imposibilul. Am alergat 142 de km în 2 zile în Antarctica!

Am revenit din Antarctica, unde am stat din 13 decembrie până astăzi. Sunt din nou în Punta Arenas şi nu îmi vine să cred prin ce experienţe am trecut în ultimele zile…
Dacă acum mai puţin de un an nu îmi imaginam că voi ajunge vreodată să alerg un maraton, ultimele zile mi-au arătat că noi, oamenii, suntem capabili de realizări care depăşesc cu mult graniţele a ceea ce numim „limită fizică”. Dar hai să vă povestesc… :)

Pe 5 decembrie am alergat maratonul din Chile şi aveam temeri în privinţa următoarei alergări, din Antarctica, programată cu o săptămână mai târziu. Nu mai alergasem 2 maratoane într-o săptămână (cele 3 maratoane alergate anterior au avut pauză 2-3 luni între ele).

Plecând cu ceva întârziere către Antarctica, am avut ocazia să discut cu mulţi dintre colegii mei de „suferinţă”, cu care urma să alerg pe continentul alb. Am observat că unii dintre ei au început să alerge la o vârstă mult mai înaintată decât mine şi au ajuns la performanţe care mi se păreau imposibile, că de exemplu să alergi în continuu 48 de ore, mai mult de 200 de kilometri, la o temperatură medie de 40-50 de grade Celsius într-o cursă precum Badwater…şi toate astea la 60 de ani.

Atunci am realizat că merită să îmi ridic bariera psihologică a celor 42 de kilometri şi 195 de metri şi să alerg ultramaratonul din Antarctica, de 100 de kilometri. Dacă primul meu maraton a fost la Polul Nord, de ce nu ar fi primul meu ultramaraton în apropierea polului opus? :)

Aşa că, în preziua plecării către Antarctica, decizia era deja luată. O primă problemă tehnică: nu am alergat niciodată mai mult de 43-44 km şi nici nu m-am antrenat vreodată pentru ultramaraton! O a două problemă la fel de ‘tehnică’: ultramaratonul urma să se alerge a două zi după maraton, deci timp de refacere egal cu zero!

În secunda 2, am dat search pe Google şi am găsit tehnici de antrenament şi de alergare a curselor de ultramaraton. Am băgat la cap tot ce se putea înmagazina într-un timp atât de scurt şi am cumpărat rapid mici provizii (mâncare) care să susţină efortul meu. De asemenea, am decis să apelez la autosugestie şi să îmi imaginez că o să alerg, de fapt: 13 km de încălzire şi 3 antrenamente a câte 29 de km (ca să scap de pragul psihologic al ‘zidului’ de la kilometrul 30…). Apoi, mi-am schiţat pe hârtie o strategie (ritm, pauze de hidratare şi mâncare etc.) şi, bineînţeles, m-am imaginat terminând cursă, fiind foarte fericit, sunând acasă şi anunţând familia… :)).

Cursa de 100 de km s-a desfăşurat pe un gheţar înconjurat de munţi, la aproape 1.000 m altitudine, pe un circuit de 25 km, cu 2 check point-uri, la km 10 şi la 17. „Terenul” de alergare: o combinaţie între porţiuni de zăpadă bătătorite, unde se putea alergă decent (asemănător alergării pe nisip) şi porţiuni în care piciorul intră în zăpadă 10-15 cm.

Startul s-a dat la ora 21.30, temperatura -18 C. A propos de temperatură, ea a oscilat între -10 şi – 25, deci ceva mai cald decât la Polul Nord, dar cu câteva intervale de vânt foarte puternic, ceea ce a afectat serios confortul nostru termic (unul dintre concurenţi a abandonat pe la km 35 din cauza hipotermiei; din fericire, acum e sănătos şi fără sechele…). O altă diferenţă este că temperatura se schimbă rapid în ambele sensuri şi trebuia să ai în permanenţă la ţine o haină în plus… [La capitolul ‘echipament’, găsiţi detaliile pe blogul meu – www.andreirosu.wordpress.com]

În niciun moment pe parcursul celor aproape 22 de ore nu am forţat, am păstrat un ritm mai lent decât cel de la maratonul din ziua precedentă (6 km pe oră în primii 50 de km, comparativ cu 7 km pe oră – la maraton). Am vrut să fiu sigur că voi termina cursă în mai puţin de 24 de ore (termenul limită impus de organizatori), că totul este ok şi sub control, pulsul meu e bun, starea mea fizică şi psihică e bună şi că nu mi-a degerat nimic… Atâta apă nu cred că am mai băut vreodată pe parcursul a 24 de ore (în jur de 10 litri), dar sunt sigur că asta m-a ajutat enorm în a rezisteta la condiţiile cursei.

„Zidul” nu a apărut la 30 km, ci între 70 şi 75 de km, când nu am mai putut alerga din cauza durerilor musculare şi a trebuit să mă opresc de câteva ori şi să mă întind pe zăpada. În plus, după 10-15 km de la startul cursei, nu am mai văzut niciun alergător până la tura a 3-a, când m-a ajuns din urmă Bernardo, brazilianul. Un asemenea sentiment de singurătate nu am mai avut în viaţa mea. Eram doar eu şi Antarctica!

Ultimii 25 de km au fost o combinaţie între mers, alergare uşoară şi târât :), cu o medie de 4-5 km pe oră. Evident, nu puteam să abandonez cursa (mi-ar fi fost ruşine să mai scriu pe acest blog :)).

Şi, până la urmă, s-a terminat bine!!! Mă doare fiecare bucăţică de muşchi şi de abia mai merg, dar sunt sigur că mă recuperez în următoarele 2-3 zile, cu Microhidrina, tone de apă şi mult somn…

Locul 18 la maraton, în 5 ore şi 59 de minute (mi-am îmbunătăţit cu aproape 2 ore timpul de la Polul Nord!) şi locul 4 la ultramaraton (cum sună asta!!!) după 21 de ore şi 22 de minute. Rezultatele complete ale celor 2 curse sunt pe site-ul www.antarcticicemarathon.com.

Încă ceva: Antarctica este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Am avut în permanenţă impresia că mă aflu pe altă planetă. Când nu bate vântul, este o linişte în care îţi poţi auzi inima bătând… Fiind o zonă deşertică, zăpada este ca nispul – mă întreb dacă are şi apă în ea :). Dacă porţi ochelari de soare cu tentă galbenă sau maronie, poţi jura că eşti în deşertul african. Vezi chiar şi dune!! Gheţării au culoarea bleu-verzui-turcoaz. Soarele se învârte deasupra capului tău 24 de ore din 24. Atunci când vânturile katabatice (aşa am înţeles că se numesc vijeliile din zona aia…) nu sunt în acţiune, poţi sta în tricou cu mânecă scurtă (dacă îţi dai cu suficent de multe straturi de cremă anti UV…) chiar şi la -25 C!
Merită să ajungeţi acolo, măcar o data în viaţă!!

Cu drag,
UltrAndrei :)

5 thoughts on “Am reuşit imposibilul. Am alergat 142 de km în 2 zile în Antarctica!

  1. Andrei e ultramaratonist in Antarctica, iar fotbalistii de la noi se sufoca dupa prima repriza. Cica ambele sunt sporturi…
    Felicitari, Andrei!

  2. Felicitari! Articolul m-a lasat cu gura cascata, chiar si cand scriu aceste cuvinte tot nu pot sa cred ca ai avut atata determinare. Sper sa continui munca pe care ai inceput-o si sa mai citesc articole la fel de bune.
    Bravo!

Lasă un răspuns