Corintenii londonezi

Undeva într-o suburbie din sud-vestul Londrei se ascunde o felie din istoria fotbalului: Corinthian Casuals. Fondat în 1882, Corinthian FC avea să devină cel mai faimos club de amatori din lume. Nu e nimic peiorativ în amatorismul clubului, ci doar o trimitere către începuturile romantice ale jocului. Numele nu e împrumutat de la vechea cetate greacă, ci de la un arhaism al limbii engleze care se referă la „un om al modei şi al plăcerii”.

Primii jucători erau gentlemeni desăvârşiţi care refuzau să fie remuneraţi şi nu vedeau rostul comepetiţiilor. Legenda spune că ratau până şi penaltyurile care li se acordau, convinşi că un gentleman nu îşi poate lovi deliberat adversarul. Şi încă ceva: erau cei mai buni. De fapt, erau atât de buni încât în 1894, naţionala Angliei a aliniat un XI compus doar din „corinteni”.

Turneul lor brazilian din 1910 a inspirat formaţia Corinthians Paulista să le împrumute numele iar Charles Miller, omul creditat cu aducerea fotbalul în Brazilia, a jucat într-o vreme pentru ei. Chiar şi echipamentul alb al lui Real Madrid a fost introdus în onoarea „corintenilor”. Pentru statisticieni, Corinthians sunt trecuţi în dreptul celei mai umilitoare înfrângeri din istoria lui Manchester United – un 11-3 în 1904.

Astăzi Corinthians ocupă locul 17 în cea de-a şaptea divizie din Anglia. Înainte să ridicaţi din sprâncene, ţineţi cont că amatorismul s-a păstrat. De la jucători până la preşedintele clubului, nimeni nu primeşte o liră. Ceea ce e mai vrednic de apreciere decât s-ar putea crede, într-o divizie în care un fotbalist ia şi 500 de lire pe săptămână. Pare suprarealist când vii din ţara stenogramelor şi valizelor, dar băieţii ăştia, tâmplari şi faianţari în timpul săptămânii, vin sâmbăta la stadion doar dintr-o pasiune pură pentru jocul de fotbal. Clubul se finanţează doar din vânzările de bilete şi cele de la bar unde lumea se adună după meci pentru o halbă de Fosters. E un club care supravieţuieşte prin încăpăţânarea anacronică de a nu renunţa la aspiraţiile şi valorile fotbalului de acum un secol.

Stadionul nu are nimic din arhitectura contemporană a marilor arene londoneze, ci mai degrabă o notă artizanală. Turnicheţii sunt de la vechea piaţă de flori din Chelsea, copertinele tribunelor de la fostul gard al Woking FC iar cele trei rânduri de scaune au fost ale AFC Wimbledon în anii ’80. Poate părea o încropeala pauperă, dar pentru o echipă care timp de 106 ani s-a plimbat pe terenurile Londrei ajungând să joace chiar în parcuri, e o binecuvântare.

I-am prins pe Corinthians într-o zi bună, dezmembrând ultima clasată – Crowborough Athletic, într-un meci care i-a eliberat de presiunea retrogradării. A fost un joc fizic mai mult decât orice, cu mingi lungi aruncate pe vârfuri, aşa cum era fotbalul insular acuma câteva decenii. Dacă ar fi să găsesc un reper cu orice preţ, aş zice că Cetate Suceava i-ar alerga bine de tot pe Corinthians.

O primă repriză absolut lipsită de faze de poartă s-a încheiat şutul în diagonală de la 20 de metri al lui Joe Funicello care s-a oprit în plasa porţii oaspeţilor. Produs al Academiei Salernitana, Joe a jucat pentru New York Red Bulls înainte să traverseze Oceanul în căutarea unui contract profesionist. Săptămâna asta tocmai refuzase o bursă de la LA Galaxy – ştie că fotbalul adevărat e în Anglia.

Repriza secundă a curs într-un singur sens, cu „corintenii” marcând la aproape fiecare fază de poartă. 5-1 şi Corinthians pun trei puncte între ei şi zona retrogradării. La meci au asistat 104 spectatori şi ştiu asta pentru că îngrijitorul terenului are şi misiunea de a da o tură şi a număra privitorii. Willie mi-a mărturisit că uneori pune şi câinii la socoteală că să dea bine în ziarul de a doua zi.

Finalul partidei m-a găsit îngheţând în peluza improvizată alături de o duzină de „moşulică” nostalgici. „Fotbalul nu e fotbal dacă nu e jucat într-o zi geroasă de ianuarie pe un teren mlăştinos” mi-a zis unul din ei.

*am scris acest text în ianuarie 2009 pentru EVZ, când încă îmi închipuiam că angajamentul cu Talentul Anului înseamnă ceva. Fără să-l citească, Matei Udrea, care e acum redactor-șef adjunct, cred, la Prosport, mi-a reproșat că ii lipsesc anumite detalii de culoare. Rușinat de rușinea lui, l-am rugat să recitească textul pentru tot ce imi cerea el sa adaug era deja acolo. Mi-a răspuns că e adevărat dar, de fapt, textul e slab, și nu știa cum sa mi-o spună. I-am spus că nu vreau sa fiu o povară pentru nimeni și asta a fost.

Articol publicat pe anglofil.ro.

3 thoughts on “Corintenii londonezi

  1. foarte frumos, te unge la inima acest reportaj.

    chiar m-am intrebat mai demult de unde vine numele brazilienilor ‘corinthians’, banuiam ca de la ceva engleji de-i infiintara. cum banuiesc, dar nu stiu, ca e alde river plate. („riber”, cum pronunţă ei :))

Lasă un răspuns