Bicicleta: un nou sport urban

“Îmi este ridicol de greu să înţeleg cum într-o metropolă îmbâcsită ca Bucureştiul sunt atâţia oameni care aleg masochismul maşinii în detrimentul unui mijloc de transport mult mai simplu şi eficient”. Tipul care scăpase printre dinţi aceste cuvinte s-a urcat în şa şi a dispărut într-o clipită pe străduţe, pe două roţi.

M-am gândit că are dreptate. Bicicleta este încă un fenomen necunoscut, un moft sau o bizarerie, un sport distant pentru unii, plictisitor pentru alţii, dar încă nu îmbracă haina concretă a realităţii; şi pe drept cuvânt ne putem întreba, decent, dar cu infinită curiozitate: de ce? Oare briciul lui Occam nu se aplică şi în capitala noastră supraaglomerată, unde se pare că, dintr-un impuls semisălbatic, oamenii aleg soluţia cea mai complicată?

Zi de zi, în fiecare dimineaţă, şiruri de maşini tuşesc la semafor, în ritm de melc. Mii de claxoane apleacă nivelul hormonilor de stres când într-o parte, când în cealalaltă. Oamenii nu mai sunt oameni, sunt arcuri; mulţi înjură, şi mai mulţi scuipă printre dinţi, cu patos, dar toţi se chinuie în trafic.

În ultima vreme însă, printre aceşti şerpi de metal apar din ce în ce mai vizibil oamenii pe bicicletă. Ei sunt pionierii unei noi cauze, cea a ciclismului urban, sport care ameninţă să dărâme birocraţia de gândire a românilor. Cei mai mulţi merg pe mountain-bike-uri, biciclete solide, cu cadrul jos, din aluminiu uşor si puternic, cu suspensii largi şi roţi groase, tocmai nimerite pentru relieful nu tocmai prietenos din capitala edililor leneşi. Mai sunt şi cei cu biciclete de oraş, cu silueta subţire, cadrul drept, roţile mai înalte şi mai mari, coşuleţul în faţă sau genţile agăţate în spate, dupa caz. Pentru aceştia însă, sălbăticia urbana din Bucureşti e încă mult prea incomodă: pistele care există sunt devorate de pietoni sau de parcări ilegale, iar să mergi pe asfalt echipat de oraş e un risc.

Bicicleta este încă, în mintea 4×4 a românului, un apanaj al saracului sau o bizarerie, iar gândirea aceasta bidimensională încă subzistă şi se asezonează cu înjurături din spatele geamurilor fumurii şi cu claxoane teribile in trafic.

Pentru orice om civilizat, bicicleta e sport, unul simplu şi eficient, aşa cum spunea prietenul de mai sus. Din fericire, acest amestec exotic este gustat de din ce în ce mai mulţi adepţi, care, chiar şi în sezonul rece, au făcut ca în 2010 magazinele de specialitate să urce vânzările pe timp de criză. Ca în orice pionerat, primul steag a fost înfipt. Prin sportul cu roţi şi cu pedale ne dăm nouă o şansă, că tot ne plângem că benzina e ridicol de scumpă.

Lasă un răspuns