Mai tare decât teama

Cine ar fi crezut? Ivica Kostelic, fratele mai mare al Janicei, care în anii ei de triumf, reuşea să câştige cel mult în slalom, fără să-l domine la fel de zdrobitor, rămas să fie singura mândrie a tatălui după retragerea mezinei, a ajuns la maturitatea sportivă. Măsurată nu prin adâncimea gândurilor, prin înţelepciunea deciziilor, printr-o anumită temperare în gesturi, ci mult mai frust şi mai necontroversial. Prin victorii.

Într-unul din cele mai dificile momente prin care trec schiorii în Cupa Mondială, atunci când unul din colegii lor luptă pe patul de spital pentru propria viaţă, când gândul pe care-l tot dau ei la o parte la start, legat de cât de periculoasă le este meseria, nu mai poate fi acoperit cu un cearceaf, pretinzând că nu este acolo, Ivica Kostelic a făcut separarea între ce simte şi ce trebuie să facă. Căci schiul nu tolerează compromisuri. Sensibilitatea în timpul unei curse costă, şi nu doar timp sau locuri în clasament. Oricât ar fi inima de grea, la start, în suflet şi în cap nu mai are voie să rămână loc pentru altceva decât pentru traseul întins în faţă şi manevrarea schiurilor peste dâmburi şi printre porţi.

Ivica Kostelic a fost vineri în Kitzbühel unul din puţinii schiori care au atacat. Poate chiar singurul şi cum tehnica nu este una dintre slăbiciunile lui, ba dimpotrivă, croatul a reuşit să câştige pentru a cincea oară în acest sezon. Fapt ce n-ar fi uluitor, dacă nu s-ar fi întâmplat pentru prima data într-o probă rapidă. Nu a fost o victorie declasanta pentru ceilalţi, dar nici una cu dubii introduse de fărâma de noroc a câtorva sutimi. A fost o victorie decentă, în faţa unor adversari ezitanţi, pe o pârtie extrem de dificilă tehnic, cu ritm foarte susţinut, ce n-a permis nici o clipă de neatenţie.

Şi care a pus piedică aproape fiecărui al doilea schior. Din cei 60 prezenţi la start, 23 nu au reuşit să încheie cursa. Printre ei şi favoriţii Benjamin Raich, Klaus Kröll, Michael Walchhofer. Căci dacă pentru schiorul obişnuit de Cupă Mondială, Hans Grugger e doar chipul cunoscut al unuia dintre colegii de concurs, pentru austrieci e farfuria lipsă de la cină, patul gol din cameră, locul liber din maşina cu care se vine la pârtie. E normal să îi resimtă lipsa mai pregnant decât ceilalţi, iar cei trei, oricât de viteji ar fi în general, n-au putut trece în super-G peste o anumită teamă. La fel ca şi majoritatea schiorilor lipsiţi de experienţă, mai ales ei fiind perdanţii ce au abandonat în prima cursă de după accident.

În aceste condiţii, rezultatul lui Georg Streitberger, austriacul ce are ghinionul să exceleze de câte ori unul dintre prietenii săi e în pericol – a câştigat cursa în urma căreia Matthias Lanzinger a rămas fără un picior, e unul dincolo de puterile omeneşti.

În rest, într-o cursă în care fiecare concurent a avut problemele lui, a învins experienţa celor care ştiu cum se câştigă. Aksel Lund Svindal şi Didier Cuche au fost cel mai aproape de Streitberger, cu un uşor plus pentru norvegianul care a greşit mai puţin.

Aceasta este cronica unei curse, care deşi n-a avut nici un accidentat, n-a vorbit despre bucuria schiului, ci despre îndârjirea supravieţuirii.

Articolul a apărut şi pe pârtieeeee.

2 thoughts on “Mai tare decât teama

  1. Da. Janica mi-a plăcut mai mult. Ai dreptate cele patru curse la care ar putea lipsi (indiferent de probe) fără a putea fi detronat indiferent de cine, cât şi cum câştigă, pare să ni-l putem imagina cu marele glob de cristal deasubra capului sub îmbrăţişările Janicei (asta ca să îţi dovedesc că îţi accept licenţa)

  2. Sunt impresionata. Si bucuroasa. Am mai gasit pe cineva care stie inclusiv situatia exacta in clasamentul general. :)

    Daca scrii vreodata ceva despre schi, voi fi mai mult decat onorata sa te gazduiesc si pe partieeeee.

Lasă un răspuns