De vorbă cu alergători (3) – Şerban Chiurlea

Prima dată când am auzit de Serban Chiurlea a fost înainte de aventura mea de la Polul Nord, când m-am înscris în Ro Club Maraton şi am ‘răsfoit’ pagina de internet a clubului. Eu eram un ‘nevinovat’ care făcea primele antrenamente pentru un maraton, iar distanţa de 42 km şi 195 m mi se părea URIAŞĂ. Deci vă daţi seama ce impresie puternică a avut asupra mea faptul că un un om / un român poate să alerge la compeţii de sute de kilometri precum Tour du Mont Blanc (158 km),  Diagonale des Fous (163 km),  traversarea Alpilor francezi de la Nord la Sud (600 km)…şi multe, multe altele! Şi încă ceva: la multe dintre aceste competiţii, Şerban a alergat impreuna cu… tatăl său, care ne arată că 70 de ani nu înseamna obligatoriu condamnarea la boli şi medicamente compensate. Ce tare!! Poate îl motivez şi pe taică-miu (un ‘junior’ de 56 de ani ) să se apuce de alergat…

Povestirile lui m-au facut să mă simt muuult mai confortabil cu cei 42 de km pe care îi aveam de alergat în premieră, chiar dacă era vorba despre Polul Nord. De asemenea, au fost o bună sursă de inspiraţie şi – mai ales – de motivaţie pe parcursul ultramaratonului meu din Antarctica, pe parcursul căruia îmi spuneam “dacă cei 2 Chiurlea alearga câte 2-300 de km, ar trebui să pot alerga şi eu măcar jumătate” .

Revenind în prezent, am vrut neapărat să îl cunosc personal pe Şerban, să aflu cum reuşeşte să alerge atât :) şi, nu în ultimul rând, să îmi completez informaţiile despre alergatul în Himalaya aflate de la Marian Chiriac cu câteva zile în urmă. Pentru că Şerban a participat în 2010 la Solu Khumbu Trail, o competiţie de ‘doar’ 300 de km care include şi traseul pe care voi alerga la maratonul Everest.

L-am contactat la începtul săptămânii folosind adresa de contact de pe site-ul proiectului Trans Romania Run (traversarea României în alergare, pe un traseu de aproape 800 de km). Ne-am întâlnit 3 zile mai târziu şi i-am ‘furat’ mai bine de o oră din timpul de lucru (l-am prins la muncă :)).

La 1 an, părinţii îl luau în rucsac pe munte, la 4 ani a început să alerge ‘organizat’. Apoi a făcut – cu succes – orientare turistică (tradiţie de familie), mai târziu a alergat un maraton şi…restul e istorie

Discutând despre Himalaya, m-am ales cu o hartă detaliată a zonei, cu cele mai bune trail-uri, cu localităţi, bazaruri, locuri de pozat Everest-ul etc. Şerban mi-a ‘băgat un cui’, având în vedere ‘dragostea’ mea pentru călătoritul cu avionul. De la Kathmandu vom zbura la Lukla, cel mai periculos aeroport din lume … Trecând de asta, pericolele nu se termină. Va trebui să am mare atenţie la iaci, se sperie usor, sunt imprevizibili şi au niste coarne ascuţite, pe care le-a ‘testat’ (din fericire fără consecinţe grave) şi dl. Chiurlea senior… De asemenea, va trebui să îmi conserv cât mai bine energia şi să îmi dozez respiraţia: aerul este de 2 ori mai rarefiat decât în Bucureşti (dar, probabil, ceva mai curat :)).

Am mai vorbit despre familie, copii, antrenamente, competiţii, cunoştinte comune şi senzaţia pe care o ai atunci când alergi un ultra: de la un punct încolo, simţi că alergi în afara ta… Testaţi-o, merită.

Am încheiat întâlnirea cu clasicul “pe curând”, care s-a materializat, întâmplător, când ne-am interesectat la antrenament in jurul lacului Herăstrău. Sper să ne revedem şi la un pahar şi, de ce nu, la un ultra – poate doborâm recordul românesc de 157 de km la cursa de 24 de ore :).

Mulţumesc Şerban, ţine-o tot aşa, pentru că inspiri o mulţime de oameni!

PS – sper să am ocazia sa discut pe îndelete şi cu alţi alergători români ale căror poveşti le-am citit şi le admir: Daniel Lixandru, Gabriel Solomon, Şerban Damian, Ilie Roşu, Cristian Ungureanu, Victor Ilie… şi mulţi, mulţi alţii!

Lasă un răspuns