Galatasaray, numele trandafirilor

La început a fost liceul. Galatasaray Lisesi. Se întâmpla în 1481, adică în nişte vremuri atât de îndepărtate încât nu ştii ce e mit şi ce e realitate.

Se spune că sultanul Baiazid al II-lea era la vânătoare în apropierea Istanbulului, la ceas de iarnă. Un bătrân înţelept i s-a închinat dintr-o grădină de trandafiri. „Trandafiri? Iarna?”, ar fi spus Baiazid. Bătrânul, pe numele său Gül Baba („Părintele trandafirilor”), i-a oferit sultanului un fir roşu şi unul galben, iar Baiazid a fost atât de uimit încât i-a spus lui Baba că e gata să-i îndeplinească orice dorinţă. Bătrânul i-a sugerat să construiască o şcoală chiar în acea zonă şi, din promisiunea respectată a sultanului, s-a născut Galatasaray Lisesi. Culorile oficiale ale şcolii: roşu şi galben.

Peste ani, în spatele unei clase de literatură de la acelaşi liceu, băiatul unui scriitor albanez arunca printre colegi ideea fondării unui club sportiv, cu pilon fotbalul. Pe băiat îl cheamă Ali Sami Yen, iar clubul care avea să apară la doi ani de la lansarea acelei idei se numeşte Galatasaray Istanbul. Se întâmpla în 1905, iar primele culori ale clubului erau roşu şi alb. Şi, după ce o perioadă fotbaliştii au jucat şi în galben cu albastru închis, la Istanbul a tras crucişătorul Marinei Regale Britanice HMS Barham.

Pentru meciul cu militarii britanici, jucat pe 8 decembrie 1908, trei fotbalişti turci au colindat magazinele din Stanbul în căutarea unui echipament care să marcheze disputa cu inventatorii sportului-rege. Ali Sami Yen, fondatorul clubului, dar şi unul din cei trei „colindători”, şi-a notat în jurnal cum unul dintre negustori le-a prezentat două pânze: una de culoarea vişinei, iar alta galbenă. Fluturate împreună, pânzele erau frumoase ca un sticlete. „Am crezut că priveam pâlpâirile unui foc şi ne-am imaginat îmbrăcaţi în aşa ceva, întotdeauna victorioşi”, nota Ali Sami Yen.

În timp, scorul din meciul cu echipajul navei britanice s-a pierdut precum mustaţa unui derviş în fumul unei narghilele, iar crucişătorul britanic a fost casat cu numai câţiva ani înainte ca flamura verde a imperiului otoman să pălească. Liceul a rămas însă pe locul stabilit de Baiazid şi Gül Baba. Şi, în timp ce Gül se odihneşte pe dealul trandafirilor din Budapesta, galbenul şi roşul ce amintesc fie de partida de vânătoare a lui Baiazid, fie de meciul cu militarii britanici, au plecat de pe stadionul „Ali Sami Yen” pe o arenă modernă. Alături de antrenorul Gheorghe Hagi – român, să nu uităm, că de asta sunt frumoase ironiile istoriei – încearcă să-şi redescopere strălucirea.

Publicat în „Observatorul militar” din 20 ianuarie 2010 şi pe http://constantinpistea.wordpress.com.

3 thoughts on “Galatasaray, numele trandafirilor

  1. Pingback: Tweets that mention Galatasaray, numele trandafirilor | sportibus.ro -- Topsy.com

  2. Îţi mulţumesc pentru această poveste frumoasă. Oare care sunt poveştile cluburilor noastre? A celor fără iz politic, bineîneles.

Lasă un răspuns