Ce n-a văzut Parisul: un român terminând Eco-Trail

Înainte de toate, ca să îmi liniştesc rudele, prietenii, colegii, cititorii acestui blog: am terminat cu bine, în 11h 31m! Şi o clasare de care sunt bucuros: 376 la categoria de vârstă 23-39 şi 1043 la general :)

Alte cifre, pe scurt: 37 de ţări reprezentate, 1891 de participanţi la probă de 80 de kilometri (din care 149 femei), 278 de abandonuri.

Referitor la cursă. Până ieri, îmi era foarte greu să răspund la întrebarea: care a fost cea mai grea competiţie la care ai participat? Nu ştiam dacă să menţionez Polul Nord, unde a fost cea mai scăzută temperatură sau Antarctica, unde am alergat 100 de kilometri sau Sahara, unde a fost extrem de cald, şi aşa mai departe. După competiţia de ieri, toate cele de dinainte mi se par mult mai usoare ;).

Poate părea ciudat că un ultra trail de 80 (în realitate 82) de kilometri să „surclaseze” competiţiile amintite, dar hai să vă povestesc despre alergarea de ieri:

În primul rând, am vrut neapărat să termin cursa, în timpul limită impus de organizatori (3 timpi intermediari la 22, 56 şi 71 de km şi un timp final de 12 ore şi jumătate la kilometrul 82), ceea ce s-a tradus într-o alergare cu ochii pe ceas şi cu limba scoasă de-un coţ pentru a menţine un ritm bun. Şi asta nu pentru că am reuşit să trec la timp linia de sosire a tuturor competiţiilor la care am alergat până acum, ci pentru că am alergat în memoria lui Teodor Negoita. Sunt sigur că voi găsi şi alte modalităţi de a aminti românilor de marele nostru explorator, dar ieri nu am avut-o la îndemână decât pe aceasta :( .

TRASEUL. În prima parte (primii 20 de km), o combinaţie între Snagov şi Breaza, o zonă cu multe lacuri în care francezii stăteau la picnic, dar şi păduri şi dealuri. Poteci foarte înguste, pe care am alergat în „ritmul mulţimii”, fiind greu să depăşeşti (motiv pentru care am pierdut mult timp, la primul ckeck point de la 22 km fiind pe poziţia 1622). De la km 22 la 40: zonă de dealuri şi păduri în care mă văzut o grămadă de domenii, vile şi castele care m-au lăsat cu gură căscată.

Între 40 şi 56 (următorul check point), exclusiv păduri şi dealuri, cu foarte multe urcuşuri şi coborâşuri :( . Între 56 şi 71 (check point 3), m-am simţit ca în „Dumbrava minunata”, mai ales că venise noapte şi nu se vedeau decât „licuricii” de la frontalele noastre. La km 73 am intrat în Paris şi ultima parte a alergării a fost pe malul Senei. Cireşica de pe tort: ajungerea la turnul Eiffel, în aplauzele parizienilor strânşi la bază turnului şi urcarea celor x sute de trepte până la etajul 1, unde era linia de sosire. Cred că a fost cea mai grea parte a traseului, dar nu mai conta…

VREMEA & CONDIŢIILE DE ALERGAT. Primele 3 ore: extrem de cald şi de moleşitor. Următoarele 8 ore şi jumătate: ploaie, ploaie, ploaie… Ceea ce s-a tradus în mult noroi şi un efort suplimentar pentru a menţine echilibrul şi a evită accidentările. O mare bilă albă pentru pantofii mei de trail Salomon (XT Wings 2 GTX Goretex), care s-au comportat ADMIRABIL. O bună parte din traseu a fost alergat pe întuneric, iar una dintre cele mai inspirate decizii pe care le-am luat a fost de a avea la mine atât frontala cât şi lanternă de mână (mult mai bună pe teren accidentat).

ENERGIZANTE & SUPLIMENTE. În Camelback am avut 2 litri de apa, în care am pus Hydrate & Perform şi electroliţi Fast Hydration Power Tab de la Isostar. Am băut câte 3-4 guri la fiecare 15 minute, pe parcursul întregii curse, mai puţin între km 45 şi 56, unde am rămas fără apa şi am suferit o sete teribilă (sugestie pentru cei care vor participă la ediţii viitoare: distanţă dintre primele 2 check point-uri este de 34 de km şi diferenţă de nivel va solicita multe lichide, cei 2 litri din camel back fiind insuficienţi; luaţi încă o rezervă de minim 1 litru). În plus, că alcalinizator şi antioxidant am folosit 2 păştile de  Microhidrina de la Coral Club (la kilometrul 22 şi la 56).

CONCURENŢII. Sar peste cifre (prezentate mai sus). M-a impresionat „dotarea” lor: încălţăminte de trail Mizuno, Salomon, Asics şi New Balance, echipament Salomon şi North Face. Camelback-uri Quechua (ce vreţi, e ţara lui Decathon :) ), Salomon şi Deuter. Plus multe ceasuri cu GPS, Garmin şi Sunto, extrem de folositoare având în vedere absenţa indicatoarelor de distante. Partea amuzantă este ca acum 1 an nu auzisem de toate aceste mărci…

ORGANIZAREA. Perfectă. Cam cum aş organiza şi eu un ultra :) . O să întru în detalii altă data, acum mai ies un pic prin Paris, pentru că mâine dimineaţă plec de aici…

DIFICULTĂŢI. Că să sumarizez cele de mai sus: diferenţă de nivel, lipsă apei, termenul limită, ploaia, noroiul, noaptea (2 premiere: prima competiţie la care alerg pe ploaie şi noroi, şi prima la care mă prinde întunericul – în Antarctica şi la Polul Nord era zi 24 din 24…)

Una peste altă, m-am simţit excelent, chiar dacă a trebuit să trag foarte tare pentru timpul obţinut şi sunt fericit că am concurat în condiţii meteo şi de teren diferite faţă de cele cu care eram obişnuit. În plus, un antrenament excelent pentru maratonul Everest, unde mă aşteaptă din nou multe urcuşuri şi coborâşuri, dar la 50% din oxigen…

Va salut cu drag!

articol apărut pe http://andreirosu.wordpress.com

Lasă un răspuns