Jurnal Copamerican (9): Plaza de Armas

Din cauză că nu m-am trezit la timp, opțiunile de tur de oraș, pe jos și cu bicicleta, pe care le-am avut la dispoziție nu m-au dus și prin buricul târgului, Plaza de Armas. E un loc unde mi-au zis la hostel că nu e bine să mergi noaptea – dar nu e noapte, așa că pornesc într-acolo după ce las bicicleta și-l întreb pe Fabian de niște cuvinte ”de stadion”, să am în palmares. Dacă auziți pe cineva spunându-vă ”culiao”, fiți siguri că nu e binevoitor. Și nu, nu citiți cu voce tare.

În 5 orașe văzute până acum piața centrală se numește ”Plaza de Armas”, și deși am zis că întreb fiecare ghid, am uitat de fiecare dată. Îl întreb acum pe Google: Măi Google, ”why called plaza de armas?”. Mă duce la pagina de wikipedia ”Plaza de Armas”, care zice, în traducere aproximativă, cum că: În America Latină, multe orașe au fost proiectate de conchistadori pe sistem militar, model grilă. În multe locuri au lăsat pătratul din centru neconstruit, loc pentru o piață, care servea și ca loc de ultim refugiu în cazul unui asediu. Aici se dădea arme populației pentru apărare, de unde și numele – Plaza de Armas.

În drum spre piață dau peste o stație modernă de închiriat biciclete – bravos națiune, așa se face.

DSC_2601.JPG

Piața e mare,

DSC_2602.JPG

pare a avea mai multe microecosisteme în diverse colțuri. Locul din fața catedralei cu lume multă aflu că e din cauză de artiști stradali – clovni, scamatori în principal.

DSC_2612.JPG

Dacă tot sunt aici, arunc un ochi și înăuntru.

DSC_2610.JPG

Pictorii nu par a avea mare căutare, mult mai mare atracție exercită colțul șahiștilor – nu știu de ce de fiecare dată când văd un colț al șahiștilor mă bucur – e cumva un semn de normalitate într-o lume nebună. Cât timp mai există oameni care să iasă în parc să joace șah, cred că locul respectiv mai are o șansă.

DSC_2616.JPG

Jucătorii sunt de toate vârstele și straiele, ca și chibiții. O masă e deosebit de aglomerată – aici pare ceva (și) mai serios, oamenii au ceas temporizator, cu spectatorii parcă la fel de concentrați ca jucătorii.

DSC_2622.JPG

Un pic mai încolo dau de un foișor unde tocmai se pregătește o orchestră.

DSC_2623.JPG

O ascult o vreme,

apoi dau ocol pentru o poză cu tubele – îmi plac mult cum arată în poze. Ocazie cu care surprind niște gesturi nervoase ale dirijorului, care chiar strigă la un muzicant! Mă-ntreb cât trebuie să fie de genial ca să-l suporte colectivul… nu pare genial, oamenii cântă decent, dar nu te lasă mască.

DSC_2627.JPG

Mergem mai departe, încercând o metaforă cu statui ecvestre din bronz și carne vie,

DSC_2635.JPG

După care încerc să ascult din nou un cântec al fanfarei cu fetele astea,

DSC_2639.JPG

Dar mă deranjează un zgomot mai încolo. Mă duc să văd ce-i – niște toboșari nebuni cu un jongleur. Foarte talentați, păcat că trebuie să se calce pe picioare sonic cu fanfara.

DSC_2641.JPG

Când ajung eu chiar termină numărul, așa că o iau pe pasajul pietonal care continuă din piață, pentru o baie de mulțime ”normală”.

DSC_2646.JPG

Cu lăsarea serii și îndulcirea luminii o iau însă înapoi,

DSC_2657.JPG

pe lângă standul de biciclete

DSC_2654.JPG

peste râu.

DSC_2679.JPG

Se apropie ora meciului – cum facem?

Lasă un răspuns