Jurnal Copamerican (11): Orele de dinainte

Când am rezervat biletele la meci nu știam cine va juca în \”sferturi\”, m-am luat după dată și locație: în 24 abia ajungeam, și m-am îndoit că mai găsesc loc la un meci al gazdelor, în 25 meciul era la Temuco, distanță de alt zbor, 27 era cam târziu… a rămas data de 26 iunie, cu meci la Viña del Mar, care văd pe hartă că nu e prea departe de Santiago – rome2rio zice că faci 2 ore cu autocarul. Deci la Viña del Mar, birjar, la Viña del Mar!

Bucuria a fost totală când am văzut ce echipe s-au nimerit să joace: Argentina-Columbia, cele mai frumoase echipe din concurs! E drept, nici una n-a impresionat cine știe ce în turneu, dar când te uiți la ce jucători au te-apucă beția de cuvinte.

Rețeaua de autobuze e racordată perfect la metrou – cum ieși la stația … ești îndrumat destul de evident spre autogară, nu prea ai cum să ratezi.

Ratez la mustață un autobuz care a plecat cu 5 minute mai devreme decât ora anunțată (!), dar mai pleacă unul peste 15 minute, am chiar timp să fac rost de o empanada chilena pentru micul dejun.

Hostelurile din Viña erau în majoritate ocupate, așa că am adăstat la acest hotel, Vista Hermosa, de 3 stele zice el, dar camera mea e cam la preț de hostel. Mă mir că am găsit loc, m-aș fi așteptat să fie plin de suporteri – dar, dacă stai să te gândești, sunt sferturi de finală, oamenii n-au putut rezerva în avans pentru că n-au știut unde joacă echipa lor. La fel cu biletul de meci, așa-mi explic că am mai găsit pe Viagogo, or fi luat mulți chilieni bilet și sunt dispuși să-l vândă. Da, prețul e aproape de 10 ori cât biletul original (128$ față de 15$), dar… o dată-n viață.

În autobuz verific un pic ce zic tripadvisorul și lonelyplaneta despre Viña del Mar – zic că e o stațiune civilizată, ordonată, \”standard\”, cu hoteluri bune și petreceri nebune, unde vin mulți santiagiști înstăriți peste week-end, dar… majoritatea turiștilor stau un pic și apoi se reped spre Valparaiso, oraș lipit și antitetic, haotic, colorat, boem.

Hmmm… ce să fac, ce să fac. Logica îmi spune să vizitez Viña azi, că am doar câteva ore la dispoziție, și Valparaiso mâine înainte de plecare. Inima îmi dă un imbold destul de puternic să las Viña și să petrec mai multe ore la Valparaiso – și așa am timp puțin, mai bine petrecut mai mult în locul interesant decât fragmentat.

Recepționista îmi arată cum să ajung – iau microbuzul de la colțul străzii pe care scrie \”Valparaiso\”… nu e complicat. Ajung într-adevăr în vreo 15 minute, șoferul îmi arată unde să cobor – în port, zic la nimereală, pentru că din păcate am uitat atât harta cât și bateria încărcată a camerei foto la hotel.

Ajuns la destinație deja regret oarecum decizia: orașul e mare, nu se poate explora în două ore, fără a ști pe unde mergi și ce cauți. În plus stresul de a fi atent să nu mă întorc prea târziu. Mda. Văd un zid pe dealul de deasupra pieței portului, pare un punct de observație propice, hai să urc până acolo, King Kong vede ce are de văzut, ura și la autogară. Hai.

Nu văd scări spre acel zid, dar sigur una din străduțele astea va duce într-acolo, îmi zic în timp ce urc. Ca de atâtea ori, mă înșel. Străduța duce în altă parte, iar scările pe care le găsesc par destul de dubioase, așa încărcate cu graffiti. Urc, totuși, cu speranța că nu voi întâlni oameni sau omniprezenții câini vagabonzi.

Am noroc, nu par a fi acasă nici unii, nici alții – văd destule vizuine, dar câinii or fi la siesta. Fac niște poze rapide cu telefonul, dar mai mult nu, să nu tentez vreo stafie. Poate din cauza grabei, nu ies, stafiile.

După alte două rătăciri ajung, în sfârșit, la ce cred că e zidul cu pricina. E parte a unei fortificații care e ori restaurant, ori muzeu – cert e că e închis. \”Deschidem la ora 14\”, îmi zice un nene dinăuntru. Multțumesc, dar – la ora 14 voi fi probabil pe drum înapoi.

Cobor pe prima stradă aflată la dispoziție să mai arunc un ochi în port – notez magazinul de înghețată delicioasă, voi reveni mâine. Pe azi e însă gata – nu mai am răbdare, mă urc în primul microbuz în direcție inversă și, cu puțin noroc, cobor la stația potrivită. E timpul să ne echipăm.

Lasă un răspuns