Jurnal Copamerican (13): Din peluza argentiniană

Mai e o oră până la meci, și e exact ora cea albastră, cu bonus de apus de soare.

"DSC_2787.

Stadionul e pe jumătate plin, ca și peluza unde suntem noi repartizați. Locurile sunt „la liber”, așa că ne așezăm undeva în centru cadrat pe poartă, destul de aproape de gazon, la marginea rândului de scaune. Lângă noi, oamenii își fac poze liniștiți, toți cu telefoanele la ei… a propos de paranoia cu ”să nu-ți fure telefonul”, mă rușinez un pic în sinea mea, dar poate e mai bine că n-am telefonul, n-am și grija lui și nu-mi distrage atenția.

"DSC_2782.

Găsim niște bețe gonflabile galbene de la DHL, le umflu ca să mă aflu în treabă, să fac și eu niște zgomot. Îl întreb pe Tomas dacă vrea și el, se ferește să le atingă, zice – „nu… sunt galbene”. Hehe, aici n-au nimerit-o oamenii de la DHL, sponsorul – practic nu văd bețe galbene în jurul meu, doar cârnații lungi și albi ai celor de la Claro.

Și încep cântecele. Pentru asta am venit. Mă aștept să cânte ambele tabere, dar tot ce se aude sunt argentinienii, „câtă frunză și iarbă” pe tot stadionul. Peluza noastră e aproape toată alb-albastră; sunt vreo 3 columbieni care îmi aduc aminte de noi în marea de olandezi sau francezi la Euro ’08. Mai sunt zone galbene compacte la tribune și peluza de vizavi, dar mult mai mici decât cele alb-albastre. Nu apucă la „microfon”, pentru că argentinienii cântă non-stop.

„Ce zic versurile?” îl întreb pe Tomas.
„‘Cine nu sare, cine nu sare, e englez’. Cam toate versurile noastre au ceva cu englezii. Nu-i suferim deloc.”
„Dar acum? Parcă e alt cuvânt.”
„Da, asta e pentru chilieni. ‘Cine nu sare e trădător’ – i-au susținut pe englezi în război.”
„Cine nu i-a sprijinit?”
Se gândește puțin. „Peru… Brazilia… Columbia. Doar Chilienii s-au găsit ei mai cu moț”.

Tribuna explodează:
”Oleoleola, cada dia te quiero mas,
Oleoleola, cada dia te quiero mas,
Soooooooy argentinoooooo
e’ un sientimientoooooo
no puedo paraaaaaar”

Am mai auzit cântecul ăsta, la chilieni. Tomas parcă îmi citește gândul – „Avem foarte multe cântece, creative. Exportăm și în alte țări.”

Ies columbienii la încălzire. “A estos putos les tenemos que ganar, a estos putos les tenemos que ganaaar” – mă uit instinctiv în dreapta să văd ce reacție au columbienii in tribune, huiduie. Uitându-mă într-acolo văd chiar lângă mine, peste scări, bruneta focoasă pe care o remarcasem la pozat, care cântă cu abandon „pe-acești nenorociți pe care trebuie să-i învingeeem” (”nenorociți” fiind cea mai blândă traducere pentru putos din ”dicționarul urban”), după care revine la zâmbetul gingaș și fermecător.

"DSC_2797.

În timp ce îi căutăm pe James și Cuadrado în apropiere, Messi, Aguero, Di Maria și ai lor încălzindu-se la cealaltă peluză, îl întreb care sunt rivalii lor cei mai aprigi.

„Fotbalistic sau politic?”
„Și-și. Fotbalistic Brazilia, presupun.”
„Da. În rest… nu prea avem. Chile, poate, că sunt vecini. Dar mai mult ei ne dușmănesc decât noi pe ei.”
Îmi aduc aminte că n-am întâlnit sud-american ne-argentinian care să-i placă pe argentinieni. Mă întreb dacă sunt conștienți, și dacă-i afectează.
„Și politic?”
„Politic… tot Chile, că ne-au trădat. Brazilia, Paraguay… oarecum.”
Da… se pare că în afară de frustrarea boliviană cu ieșirea la mare și iritarea paraguayenilor că nu prea profită de pe urma hidrocentralei Iguazu cât s-ar cuveni, n-ar fi cine știe ce dispute teritoriale pe continent. Trecem la alt subiect.

„Cum merge economia”?
„Bine”, vine răspunsul convins și surprinzător pentru mine, la ce năzbâtii am auzit că face președinta Kirchner.
„Pe la noi nu se aud lucruri prea bune, zic, cu naționalizarea de bănci și chestii de genul ăsta”
„Da… dar se încurajează producția internă. Oamenii au de lucru, nivelul de trai crește, accesul la educație crește.” Pauză. „Noi suntem mai naționaliști aici…”
Îmi aduce aminte de povestea lui Salvador Allende, și nu mă pot abține să nu citez „problema cu socialismul e că până la urmă ți se termină banii altora” – dar cumva simt că vorbe de la Margaret Thatcher nu vor avea cine știe ce impact.

Îi povestesc despre socialismul aplicat în practică, și cât de urât a ieșit. „Nu zic că eu sunt socialist sau comunist”, se apără Tomas, „dar cred că există o alternativă la capitalism, o cale de mijloc.”

Întrerupem pentru un alt „Oleoleola, cada dia te quiero mas”. Încă mă lupt cu definirea naționalismului sud-american. Încerc să disec problema – la noi, națiunea e în mare măsură definită în primul rând de limbă, abia apoi elemente de hotare geografice, religie sau pur și simplu moștenire istorică. În America de Sud însă toți vorbesc spaniolă (în afară de Brazilia, dar să lăsăm Brazilia, că acolo se aplică modelul de diferențiere european, după limbă), și totuși sunt atât de fermi în a se declara diferiți. Moștenirea indigenă a supraviețuit pe alocuri, dar nu mi se pare folosită ca diferențiere, a fost neglijată și asuprită 500 de ani, indigenii sunt priviți mai mult ca rasă decât ca naționalități distincte, indiferent dacă vorbesc aymara, quechua sau mapuche.

Un model poate fi spațiul german – Germania, Austria și Elveția germană vorbesc aceeași limbă, dar se țin de culturi diferite (mai ales Austria și Elveția). Hotare naturale (Rinul) și istorice (stăpâni diferiți) par a fi fost elemente decisive în formarea unui sentiment „național”. Aaaah, ar trebui să citesc mai mult despre subiectele acestea. Dar acum n-am timp – reintră echipele, ne pregătim de imnuri.

Lasă un răspuns