Jurnal Copamerican (15): Valparaíso

Mi-e ușor să-i recunosc pe ghizii Wally cu tricouri în dungi – la 10 dimineața nu e nimeni altcineva în piața centrală din Valparaíso. Doar ei și doi câini mari.
Aș vrea să fac turul în spaniolă, dar mai sunt doar 2 turiști, un neozeelandez mai în vârstă și un investment banker american, care preferă engleza. În port, la prima oprire, ni se alătură și doi columbieni triști după meciul de aseară, dar dacă tot au venit – hai să vadă și orașul.

Nu mai știu în ce context am auzit de Valparaíso înainte, poate am reținut numele doar pentru muzicalitate. Sau oi fi citit în vreo carte? Toate Pânzele Sus? Posibil – aflu că a fost un port înfloritor, ajuns celebru în perioada Goanei după Aur din California, 1848-58. Toate vapoarele din Europa care mergeau spre California opreau aici – asta până la inaugurarea Canalului Panama, în 1914. A urmat o perioadă de declin accelerat; dar în perioada modernă se încearcă revitalizarea portului odată cu avântul economic și creșterea exportului – un port e bun pentru export.

DSC_2872.JPG

Când inspectorul UNESCO a venit să verifice îndeplinirea condițiilor de acordare a statutului, a plecat foarte nemulțumită, zicând ceva de genul „continuați așa, și nu-l primiți în vecii vecilor amin”. S-a enervat între altele pentru că au construit un edificiu modern, de birouri, peste o clădire veche din port. Până la urmă însă au primit statutul de monument UNESCO pentru partea veche din oraș, nu toată, câteva străzi și dealuri. Unul din elementele cheie este cel mai vechi tramvai funcțional din lume, făcut dintr-un tanc transformat, care face un circuit prin orașul vechi.

DSC_2874.JPG

Urcăm apoi cu unul din funicularele celebre (au rămas 16 funcționale) pe una din multele coline, unde începe spectacolul mural. Totul a început cu o inițiativă a lui Pablo Neruda, care, convins că arta înalță omul din punct de vedere spiritual, a aranjat cu Salvador Allende, în a cărui echipă era, amenjarea unui „muzeu în aer liber”, prin care să aducă arta mai aproape de cetățenii care altfel nu ar intra în contact cu artă, veci pururi.

N-au apucat să pună proiectul în aplicare că a venit lovitura militară, iar Pinochet a pus stop. Ideea însă nu a murit odată cu libertatea, fiind revitalizată și concretizată în anii ’90, după plecarea lui Pinochet de la putere.

Picturile murale de atunci sunt în altă parte, pe alt deal; noi vedem aici lucrări mai noi – pentru că inițiativa a inspirat o adevărată cultură a picturii murale în tot orașul.

Interesant e că propriu-zis pictura murală e interzisă prin lege. Singura modalitate e obținerea aprobării proprietarului. Iar proprietarii își dau de multe ori aprobarea, pentru a evita tag-urile, semnăturile graffitticienilor cu care le place să împânzească zidurile. Taguitorii respectă, în marea lor majoritate, picturile „adevărate”, și nu le strică cu semnăturile lor. Toată lumea mulțumită – proprietar, artist, vizitator.

DSC_2878.JPG DSC_2883.JPG NMS_2886.JPG DSC_2890.JPG IMG_20150627_112503513.jpg IMG_20150627_112716337.jpg IMG_20150627_114636216_HDR.jpg IMG_20150627_114641128.jpg IMG_20150627_114706703.jpg IMG_20150627_115706365.jpg IMG_20150627_120527230.jpg

Ghidul ne recomandă diverse locuri de savurat culinare și lichide – aleg unul pentru prânz, Donde Carlitos, cu o supă de fructe de mare excelentă.

IMG_20150627_132430941.jpg IMG_20150627_133507017.jpg

Apoi o iau în sus pe străzi, în căutarea atelierului ”Hiperfocal” al unui artist local, recomandat tot de ghid, care imprimă fotografii pe pânză, cu tehnica gumei bicromate (goma bicromatada). Îl găsesc, e meseriaș. Cadou perfect, adjudecat. Și o poză cu autorul.

IMG_20150627_142017754_HDR.jpg IMG_20150627_144632697.jpg

Ar mai fi lucruri de văzut, primele picturi murale, casa lui Pablo Neruda, o zonă cu picturi murale moderne, spectaculoase – dar sunt departe, mă tem că trebuie să prioritizez. Pornesc pe drumul costiș spre casa lui Neruda

IMG_20150627_145439852_HDR.jpg IMG_20150627_145602965_HDR.jpg IMG_20150627_150201812.jpg

și prind un autobuz care mă lasă aproape.

De Pablo Neruda am auzit vag la școală, dar l-am „cunoscut” prin filmul Il Postino – recomandat cu căldură. Din film părea un excentric șugubăț – și da. Un fel de Dali al poeziei. A trăit o viață de lux și desfătare, având mai multe case spectaculoase, acum muzee. Asta fiind comunist convins, diplomat în guvernul lui Salvador Allende. Mhm.
E probabil cel mai interesant comunist despre care am aflat.
Casa e pe un deal, are priveliște spectaculoasă cu orașul și marea – a fost obsedat de mare, dar de pe uscat – îi era frică să iasă cu barca, voia doar s-o vadă. Din păcate azi e ceață, nu se vede mare lucru. N-am voie să fac poze în casă, doar din casă, așa că mă mulțumesc cu „priveliștea lui Neruda”.

IMG_20150627_154404552_HDR.jpg IMG_20150627_154912572.jpg IMG_20150627_155540717.jpg

Mă impresionează mult locul. Un om care punea preț pe frumos, se înconjura de lucruri estetice care-i făceau plăcere, trăia din plin momentul. Îmi propun să fac și eu asta – nu să ajung colecționar ca Neruda, dar să încerc să mă înconjor de mai mult frumos, începând cu aranjamentul din casă. Fără să las totul pe „mai încolo”, care cel mai des devine „la Sfântul Așteaptă”.

IMG_20150627_151748633_HDR.jpg

La întoarcerea spre orașul de jos găsesc un drum care trece pe lângă muzeul în aer liber, cel original din anii ’90. Chiar înainte de indicator

IMG_20150627_162821143_HDR.jpg

rămân blocat pe șine, nu-mi vine a crede ochilor: Barul Banditului Hotzenplotz, un personaj din poveștile germane pentru copii, de care n-am mai auzit… din copilărie. Aș lua o bere aici, dar mă răzgândesc, nu mai e timp, aș vrea doar să schimb o vorbă cu patronul. Care e patroană și foarte ocupată cu spălatul vasului, n-are timp de șuete. Munca înainte de toate – tipic nemțesc.

IMG_20150627_162352698_HDR.jpg IMG_20150627_163304369_HDR.jpg

O las în bucătărie, cobor pe lângă picturile murale originale – și acum înțeleg de ce nu le-au făcut punct de atracție în turul de oraș. Sunt simple, naive, la ani-lumină de sofisticățeniile mai recente. Foarte interesant cum a evoluat arta murală – odată cu mijloacele tehnice dedicate, probabil, a avut o evoluție ca de la picturi rupestre la Van Gogh, în doar 20 de ani.

IMG_20150627_163536972.jpg IMG_20150627_164058371.jpg

Una peste alta, ce surpriză plăcută, Valparaíso. Un oraș minunat în imperfecțiunea lui, al cărui singur aspect desăvârșit e pitorescul.

IMG_20150627_163757810_HDR.jpg IMG_20150627_163802681_HDR.jpg IMG_20150627_163918545.jpg IMG_20150627_164334670_HDR.jpg

cu un oftat, îi spun adios, mă întorc în mult mai modernul și banalul, prin comparație, învecinat Vina del Mar

IMG_20150627_173418424_HDR.jpg

și termin ziua într-un bar din Santiago, care pare a fi revenit la o viață fără fotbal, cu muzică stradală

DSC_2894.JPG

și un „Oxford” care de data asta arată a bar, nu stadion improvizat.

DSC_2893.JPG

Deocamdată.

Lasă un răspuns