Jurnal Copamerican (19): Pe Colcă-n sus

Plecatul de nebuni pe munte în sus înainte de cântatul cocoșilor are mai multe părți bune. Una, că nu e cald. A doua, că urci fără să-ți fie distrasă atenția la tot pasul, fără mustrarea de conștiință că nu te-ai oprit să pozezi cine știe ce peisaj minunat într-o lumină perfectă care nu se va întoarce. Te concentrezi pe urcuș, îți percepi cu acuitate propriul corp, respirația, mecanica picioarelor. Conștientizezi din când în când gândurile care-ți trec prin minte la efort. Și în fine dar nu cel din urmă, beneficiul de a fi complet treaz pentru a savura complet momentul în care prima rază se arată de după coama muntelui.

DSC_3131.JPG

Nu trece mult și întregul canion e scăldat de lumina caldă – acum e de oprit și pozat, iar sentimentul e plăcut – nici n-am început bine ziua și noi am parcurs aproape jumătate din drum.

DSC_3139.JPG

De data asta m-am învățat minte și merg direct în urma ghidului, pentru a evita cât mai mult praful în nări. Deși mergem în ritm destul de bun după propria părere, ne depășește o familie de francezi – drumeți veterani după cum se vede, au câteva zile de canion la activ, pe cont propriu. Ne mai depășesc niște turiști pe catâri, care au plecat bine-merci la vreo oră după noi.

DSC_3128.JPG

Nu-mi pot înfrâna un impuls de superioritate, de care mă rușinez imediat – cine sunt eu să judec? Fiecare cu catârii lui. E bine că ne-au depășit, pentru că ghidul catârilor e cel care brusc dă alarma. La început nu-mi dau seama ce zbiară, dar apoi îl aud și pe al nostru strigându-ne să mergem mai repede sau să stăm pe loc – prin mijlocul cărării în zig-zag s-ar putea să cadă pietre. Le strig unor fete din față, în franceză, să grăbească pasul – se întorc, se uită cumva bovin la mine și merg liniștite mai departe. N-or fi vorbind franceză? Sau nu mi-au înțeles accentul de baltă? Până la urmă adăpostesc și ele, așteptăm câteva minute – nici o piatră.
Vom afla mai târziu că a fost un cutremur de vreo 4 grade nu departe de aici. Nimic „serios”, dar 4 grade sunt suficiente pentru a disloca niște bolopietroi în canion, dacă ai ghinion.

Nu mai avem incidente până sus – e ora 10 și ne-am descurcat mai bine decât anticipasem pe cei 1300m de ascensiune abruptă. Mai avem un pic de mers până în sat, în plăcuta lumină a dimineții – interesant ce efect direct are asupra bunei dispoziții.

IMG_20150630_080557059.jpg

Micdejunăm la o pensiune nu departe de buricul târgului.

DSC_3173.JPG

Meniul e fix – ouă, dar doi dintre noi nu au dispoziție omletiană, ceea ce pune gazdele în încurcătură. „Avocado?” „Si.” „Bun, atunci vă facem avocado.” Prompt a plecat cineva să cumpere, că n-aveau. Dar aveau mentalitate de „servire a clienților” – jos pălăria.

Microbuzul care ne duce înapoi mai oprește la un puncte de observație – și nu degeaba, parcă de aici sunt cele mai frumase imagini, cu terasele nenumărate.

IMG_20150630_102828745.jpg

Excesul de zel mă face să iau și gopro-ul în apă când ne oprim la băile termale, crezând că vor ieși cine știe ce poze cu munți și ape. E drăguț la băi, apa caldă, dar bazinele sunt împrejmuite, nu vezi mult din peisaj.

DSC_3180.JPG

Nu suficient cât să merite sacrificiul unei camere, fie ea și veche – pentru că o uit la plecare pe marginea bazinului, din graba de a mă îmbrăca cât mai repede (suntem totuși la 3000m, e frig).

Asta voi observa însă abia întors la Arequipa – drumul de întoarcere l-am parcurs în relativă veselie, pozând la peisaje

DSC_9774.JPG

cu sau fără lame.

DSC_9793.JPG

Ultima oprire a adus și cireașa pentru tortul întregii excursii: un vulcan activ! Recunosc fascinația inconștientă pentru forțele naturii, și mi-am dorit dintotdeauna să văd un vulcan activ – iată-l, în suficientă depărtare pentru a nu prezenta un pericol, dar suficient de aproape ca să se vadă clar fumul pe care-l pufnește pe nară.

DSC_9770.JPG

Lasă un răspuns