Jurnal Copamerican (20): Argentina-Paraguay

„Copilul e în spital, are rău de altitudine”. Plecarea ne e întârziată cu vreo oră, ghizii și pasagerii sunt în alertă. Ne-am unit cu alte grupuri, umplem un autobuz de 25 de locuri pentru plecarea înapoi, dar toți suntem îngrijorați. N-am aflat nici până azi ce s-a întâmplat cu băiatul de 11-12 ani – sper că și-a revenit și între timp se laudă colegilor „cum era să mor eu în Peru”, în felul inconștient-macabru în care le place băieților să scoată în evidență grozăviile prin care au trecut.
Sper, dar nu știu dacă și-a revenit. Călătoria te intersectează efemer cu destine al căror dramatism poți câteodată să-l intuiești, dar nu cuprinde. În povestea spusă de copil și familia lui, eu voi fi un pasager nenumit dintre „cei care au plecat cu celălalt microbuz” – sper să fie cu final fericit.

Luna pare a anunța o seară plăcută, dacă nu romantică, în Arequipa.

DSC_9806.JPG

Ajungem exact la timp pentru a-mi lua bagajele, schimba hostelul (al meu nu mai are camere libere) și a merge să văd dacă serendipitatea va funcționa „ca-n filme” și mă voi întâlni cu Chrissy la hostelul „Wild Rover”. Plănuiesc să-i dăruiesc ultimul pix cu România din cele 15 pe care le-am luat cu mine pentru a le da amintire oamenilor plăcuți întâlniți pe drum. Un final rotund, o fată blondă și frumoasă, ultima seară în Arequipa, totul se leagă cu fundă.

Așa ar fi fost în telenovele sudamericane, dar, deși suntem în America de Sud, filmul e mai degrabă „de artă”, european. Nici urmă de Chrissy. Întreb la recepție – sunt două Christine care au venit alaltăieri, la care din ele mă refer? Ăă… la cea care a venit alaltăieri, pe la 6. Mda. Se pare că a plecat ieri în Canion. Sfatul meu dat în taxi împotriva propriului interes a funcționat, deci. Probabil faptul – de care-mi dau seama abia acum în urma unei căutări pe internet – că am scris greșit „Choquequirao” pe biletul pe care i l-am lăsat înainte de plecare o fi contribuit la decizie. Așa-i dacă 1) rămâi fără baterie la telefon, care 2) te forțează să te încrezi în ortografia ospătarilor, fie ei și binevoitori, și 3) nu verifici (încrederea e bună, controlul și mai bun, zice un proverb nemțesc).

Hoinăresc în compania unei dezamăgiri evidente pe străzi câteva minute; mai trec o dată prin fața hostelului (poate a întârziat?), până ce mă hotărăsc într-un final să îmi înec amarul într-o cină copioasă. Iar dacă tot n-am altceva mai bun de făcut, măcar să fie cu televizor, să văd meciul.

E deja 2-0 pentru Argentina când mă așez la masă. Alb-albaștri par a controla situația, paraguayul nu prea ajunge la minge. Scanez rapid formația Paraguayului, mă interesează Derlis Gonzales, dar nu-l văd. Nu l-o fi băgat? Așa, fără el, slabe șanse pentru Paraguay să dea gol.

Nu termin bine gândul și se face 2-1 – un gol spectaculos, Barrios speculează lenevia din apărarea argentiniană. Pauză.
Cele două echipe s-au întâlnit și în grupe, Argentina a condus cu 2-0, Paraguayul a revenit și s-a terminat 2-2. Deja-vü?
Nü.

Pastore pas(t)ează senzațional cu exteriorul, Di Maria nici nu trebuie să încetinească pentru a-și ajusta pașii – mingea vine perfect pentru un șut chirurgical, pe jos, la colț: 3-1.

Nu apuc să diger faza de o calitate excepțională, că Messi ia mingea, dă filmul pe repede-înainte, se înșurubează prin trei apărători adverși – îmi aduce aminte de Taz, diavolul tasmanian din desene animate, care când pornește ca tornada îi aruncă pe toți în toate părțile. Așa și acum, paraguayenii se ciocnesc între ei, cad, Messi trece, pasă la Pastore, pastorul șut la poartă, portarul respinge, Di Maria e atent – 4-1.

„Cum joaaacă ăăștia!” ar zice prietenul Merlucius. Joacă asemănător cu ce am văzut în meciul cu Columbia, aș zice eu, doar că de data asta le intră golurile. Și dacă le-a intrat unul, de trebuie adversarul să atace, intră și următoarele. Am fi putut avea un spectacol asemănător la Viña del Mar, dacă nu era Ospina, portarul columbian, atât de inspirat, și ar fi „intrat” de exemplu ocazia lui Messi. Arșice îi făceau pe contraatac.

Cum arșice e făcut Paraguayul, săracul. După o perioadă în care Argentina se mulțumește să țină mingea, se fac unele schimbări, iar noii intrați vor și ei. Agüero înscrie, chiar și Higuaín apucă să rupă plasa. Eheei, de când n-a mai dat gol Higuaín. 6-1.

Messi a făcut probabil cel mai bun joc la națională, una din cele mai bune prestații individuale pe care le-am văzut vreodată – și asta fără să dea gol. Vorba unui comentator de pe pagina Guardian: mintea lui Messi funcționează astfel: îl interesează doar 4 lucruri: mingea, poarta, obstacolele din drumul spre poartă, facilitatori în drumul spre poartă. Nimic altceva nu există, nici măcar el însuși. Mi se pare că se potrivește descrierea – omul a fost ca un quarterback de fotbal american, a scanat terenul, și apoi a plasat mingea cu acuratețe receiverului cel mai bine plasat – evoluție pigmentată cu momente de virtuozitate „solo”. Un fel de Aaron Rodgers combinat cu Russell Wilson, ambii într-o zi bună. Cu un mic amendament – Messi nu ”pune” mingea nu mâna, ci cu piciorul.

Să ne fie de bine!

IMG_20150630_194229489.jpg

Lasă un răspuns