Fotbalul european se apropie de un nou război civil. Sezonul ce tocmai a trecut a fost doar o tatonare, care a început cu drole de guerre, în care gruparea blau-grana a simulat un atac frontal, pentru ca apoi să invadeze cazărmile adversarilor prin fente senzaţionale, executate prin ierburile înalte de…
Când se apropia ultimul sfert de oră, Barcelona se juca precum o reptilă sătulă cu prada sa. Cu mişcări lente, graţioase, mingea călătorea nestingherită într-un tărâm părăsit de către tricourile roşii. Priveam acest balet cu gura încleştată şi aproape că aş fi strigat „joc pasiv, joc pasiv, domnule arbitru!”. Dar…
Marica şi Răzvan nu îşi vorbesc. Arbitrii şi-au bătut joc de noi. Cam asta poţi să extragi, cu eforturi considerabile, din paginile ziarelor de astăzi. A, şi mai e declaraţia lui Marica despre calificarea pierdută, îngroşată de toţi, chiar dacă nici el nu ştie ce a vrut să zică în…
Ce e mai rău e că n-am nicio aşteptare. Chiar dacă echipa Franţei se află la un minim istoric în ultimii 14 ani, nu am nici o trăire spectaculoasă în privinţa meciului Franţa – România din această seară. Ultimii ani, şi mai ales meciurile de la Euro 2008, m-au obişnuit…
Înainte de începerea Mondialului aş fi pariat ceva sume pe Spania. Văzând frenezia aia desfăşurată împotriva Poloniei mi-am zis „ăştia n-au rivali”. Iar Polonia nu-i o echipă care să primească 6 goluri atât de uşor. Chiar şi într-un meci amical. Apoi a venit meciul cu Elveţia şi balonul colorat frumos…
Olanda este singura echipă cu punctaj maxim până acum în turneu. N-a pierdut nici un meci şi nici măcar egalul nu a atins-o. Ai spune că asta i se datorează în mare parte apărării solide. Nu-i chiar atât de exactă această afirmaţie. Batavii au primit gol în fiecare dintre ultimele…
Şi au mai rămas doar patru, cu o săptămână rămasă până la marea finală. Mulţi au slăvit echipele sud-americane, care au emigrat in corpore către fazele superioare ale competiţiei. S-au închinat ode brazilienilor şi sambei lor. Argentinienii au săgetat inimi prin frenezia arătată până la meciul cu nemţii. Chilienii au…
Trenul cariocas a ajuns la cap de linie. Şi-a început drumul de astăzi în viteză. Pe la mijlocul său, cînd traseul a început să urce, locomotiva a început să sufere. Fumul său a devenit din ce în ce mai gros şi mai negru. Pînă în vârful dealului şi-a utilizat toate…
– Dragule… uite… mă gândeam. Ce zici dacă luăm un troller nou pentru concediu?
– Mda, o idee bună. Şi eu aş fi jucat cu Tevez şi Messi în acelaşi timp.
…
– Dragule, ce zici dacă ieşim mâine seară cu Gigi şi Gica. Vor să mergem în Poiană?
Sprîncene…
Tocmai îmi arunc privirea peste bileţelul zugrăvit la început de Mundial, pe care am desenate sferturile de finală închipuite atunci de mine. Iată ce îmi ieşea din ţintarul meciurilor din Africa de Sud:
Olanda – Brazilia. O partidă logică, ce nu putea să nu se întîmple, luând în calcul echipele…
Dacă acum patru ani conceptul de High Definition era cam bebeluş pentru a rupe ochiul telespectatorului obişnuit, acum, Mondialul din Africa de Sud poate fi privit la televizor în condiţii high. Nu-ţi trebuie decât un televizor subţirel şi un mic decodor pe care ţi-l dă firma de cablu pentru cîţiva…
Fotbalul este cinic. Fotbalul este ironic. Iar mingea de fotbal nu uită niciodată. Nu uită niciodată când un arbitru o declară vinovată de un gol care n-a fost. Şi peste zeci de ani îşi învăluie formele într-o ceaţă magică, deasă, ce nu poate fi pătrunsă de ochii unui arbitru de…
Sau nu mai crede. Pe la mijlocul primei reprize a meciului dintre Brazilia şi Portugalia, Ronaldo tocmai se pregăteşte să primească o încărcătură salvatoare expediată din jumătatea portugheză. Eliberată de un picior inspirat, mingea se îndreaptă direct în gheata neastâmpăratului Ronaldo, pregătit să bombardeze poarta lui Cesar. Pericolul e iminent.…
Ca în fiecare ediţie a Mundialului din ultimul deceniu şi un vârf de bocanc, meciurile primelor două etape s-au succedat într-un ritm ameţitor. Abia dacă am avut timp să diger pasele şi fentele argentinienilor că pe teren deja coborâseră englezii sau americanii. Şi apoi nemţii, şi apoi brazilienii. Şi apoi……
Serile lui don Fabio sunt din ce în ce mai amare. Ocupă acelaşi fotoliu din fiecare seară. La început, a fost confortabil, cu formele sale ce amintesc de o eră colonială atât de îndepărtată. Acum, parcă o mână nevăzută i-a aşezat un bob tare de mazăre în moalele pernei. Şi…