Ruşine, sârbilor!

Ceva ciudat s-a întâmplat vineri după-amiază, când, după un somn plin de vise zbuciumate cauzate de finala NBA, m-am trezit metamorfozat într-un suporter al Germaniei.

Nu, nu m-a ajuns vestea decesului vreunei mătuşi recent descoperite şi putred de bogate, doamna Georgescu-Krupp, care să-mi  fi lăsat ca moştenire profiturile realizate din şlefuirea nichelului, iar acestea să se potrivească perfect cu realizările mele aduse de frecarea mangalului. Nici nu m-a convins Ricky Dandel să devin sas.

E ciudat, pentru că toată viaţa am ţinut cu sârbii, dar ei s-au dovedit – cu excepţia lui Milan Jovanovici, acest Dorinel Munteanu plav – nişte bodyguarzi de farmacie. Au ajuns să se apere în faţa unei bătrânici cu umbrelă, furioasă că s-a scumpit algocalminul. Au ajuns să centreze la punct fix spre un atacant de 2,02 metri. Au ajuns să joace îmbrăcaţi ca garda elveţiană a Papei. Au ajuns să poarte breton.

În lotul nemţilor sunt 713 jucători care nu s-au născut în Vaterland, totuşi nimic nu e mai german decât această echipă. În acelaşi timp, ciuguleala  puişorilor Mamei Serbii a fost meschină ca o numărare de rest în faţa tabelei de marcaj. A driblat mai mult jucătorul cu înfiorătorul nume de Schweinsteiger decât toată echipa urmaşilor lui Pixie Stoikovici. În timp ce germanii ratau un penalty şi atacau suicidal ca la Câmpia Mierlei, sârbii probau pantofi cu toc în faţa oglinzii, ceea ce le-a cauzat pe final migrene şi cârcei groaznici.

Ruşine, sârbilor! Să-i schimbi echipa de suflet unui suporter e ca şi cum l-ai obliga să bea bere caldă ori să-l asculte pe Hobana. Vidici, Kuzmanovici, Zigici, voi nu v-aţi născut cu mingea de fotbal legată de picior ca un yoyo de plumb, nici nu aţi jucat cu ţara gata să vă cadă în cap, ca Dragan Geaici, Pixie Stoikovici şi Pedja Mijatovici! Meritaţi să vi se retragă minunata terminaţie din nume, acel „ici” despre care credeam că, la fel ca „inho”, e vinovat pentru tot geniul şi scandalul fotbalului de rit brazilian, oriunde s-ar juca el.

5 thoughts on “Ruşine, sârbilor!

  1. nici mie nu mi-a plăcut deloc cum au jucat sârbii. Dar am avut „norocul” să urmăresc meciul între nişte nemţi, ale căror reacţii m-au împiedicat să alunec pe panta periculoasă menţionată mai sus :). exasperări de genul „cum?! când Ghana i-a bătut pe ăştia, şi ei să ne bată?!” ca şi când Ghana, vezi-Doamne, e această nulitate. Ia mai, vorba unui prieten, „joc de glezne”.

    altfel recunosc că au o echipă destul de micheteau nemţii :).

    mi-a plăcut şi declaraţia lui Klose dinainte de Mondial: în 2002 am dat 3 goluri în primul meci, în 2006 două. Dacă randamentul meu scade în ritmul ăsta, în 2014 nici nu mai are rost să mă prezint”. şi într-adevăr, a dat „doar” un gol în primul meci în ediţia 2010 :D.

  2. Eu am văzut azi un meci nebun în care sârbii au făcut ce fac mereu. Faze braziliene şi ratări de maidan, henţuri stupide şi atacuri în haită plus o echipă a nemţilor, atâţi cât mai sunt, care a terminat în genunchi fără să mai reuşească obişnuitul asalt de final.
    Adică un meci spectacol.
    Dar e-adevărat că nu l-am văzut pe TVR aşa că probabil am văzut alt meci.

  3. ai şi tu dreptate.
    pe mine m-au enervat indolenţa lui zigic, care părea că pur şi simplu n-are chef să fugă, şi „ratările de maidan” – aş fi vrut să câştige fără drept de apel, să nu poată nemţii să se laude că „am fost peste ei şi în 10 oameni”.
    dar poate într-adevăr am avut prea multe pretenţii :). meciul a fost tare într-adevăr, ca şi altele din runda a doua – câtă diferenţă faţă de prima!

  4. vai! m-am bucurat la ratarea penaltiului german aici, in germania, printre colegi administratie profesori – suporteri toti ai nemtilor

    in alte cuvinte, va iubesc!

  5. tare renunţarea lui Adrianinho Georgescovic :-p mie, oricum, mi’au plăcut întotdeauna Boban şi (mai ales) Prosinecki (o să scriu despre el), plavii le cărau pianul 😉

Lasă un răspuns