Statistica ajută Italia

La turneul final al campionatului mondial, Spania 1982, « Squadra Azzura » a început extrem de slab. Italienii cu marele Zoff în poartă şi cu un Paolo Rossi ucigător în atac au remizat 0-0 cu Polonia şi 1-1 cu Peru, calificarea venind în urma unui meci greu cu Camerunul, terminat tot la egalitate, 1-1.

Au trecut cu greu în faza a doua a campionatului mondial, fază a doua care în acea verme însemna patru grupe a trei echipe, prima din fiecare grupă calificându-se în semifinale. Au avut cea mai grea grupă, cu Argentina lui Maradona şi marea favorită a turneului, Brazilia cu Zico, Socrates şi Falcao în prim-plan. Italienii au câştigat ambele meciuri şi au jucat semifinala cu Polonia pe care au învins-o cu 2-0.

În finală au jucat cu echipa Germaniei Federale (R.F.G), au câştigat pentru a treia oară « Cupa Jules Rimet » şi l-au făcut erou naţional pe Paolo Rossi.
La 28 de ani distanţă de la acele meciuri terminate la egalitate pe pământ iberic, italienii sunt prezenţi la primul mondial african şi tremură serios pentru calificarea din grupe. Au două remize în două meciuri jucate cu echipe mult mai slab cotate: Paraguay şi Noua Zeelanda şi există posibilitatea ca italienii să se califice la fel ca în Spania 1982 cu trei rezultate de egalitate.

Sunt mulţi cei care o văd deja pe Italia decolând din Johannesburg spre Roma dar odată ce vor scăpa din această grupă, italienii vor avea un cuvant greu de spus. Nu ştiu dacă vor repeta parcursul din 1982 dar cu siguranţă nu se vor face de ruşine pentru că statistica îi este favorabilă squadrei azzurra.

9 thoughts on “Statistica ajută Italia

  1. Nu stiu daca un singur CM poate insemna „statistica”. Ar fi trebuit sa „sapi” mai adanc 😛

  2. despre ce zici tu, Paolo Rossi „ucigător în atac”, nu poţi să îţi dai cu părerea din grupe; ( tu oricum vorbeşti din povestirile altora) check your math, almeno io sto zitto; nu e statistică, e tradiţie; ’82 nu are nici în clin, nici în mânecă cu ce e acum, dacă tu chiar urmăreşti fenomenul, apleacă’ţi privirea spre ’86; cu toată statistica ta şi a celor 30 de goluri ale lui Di Natale; nu mai vorbiţi din cărţi dacă nu aveţi habar de manuscripturi

  3. raman la parerea mea, Italia nu se va face de ras la mondial chiar daca a inceput dezamagitor. daca un jucator nu poate fi numit „ucigator in atac” nici macar atunci cand iese golgeter la un campionat mondial atunci inseamna ca privim fotbalul din unghiuri diferite

  4. @mihai

    Ce voia lorenzotns sa spuna e ca nu poti spune ca Rossi a fost ucigator dupa jocurile din grupe (fiindca tu doar la ele te-ai referit cand l-ai catalogat astfel). Dimpotriva, Rossi a fost catastrofal in acele meciuri si toata lumea se intreba ce cauta in echipa, mai ales ca venea dupa o suspendare din toate competitiile de 2 ani. Asadar, omul nu mai jucase fotbal de mare performanta de 2 ani. Incapatanarea lui Bearzot a facut ca el sa ramana titular si aceasta i-a fost rasplatita in fazele superioare.

  5. Italia asta seamănă foarte mult cu cea din 1986. Are titlul mondial în raniţă şi e pregătită să-l paseze cui doreşte. Ar fi în stare să dea anunţ la mica publicitate: „Vînd Cupă Mondială, ediţie 2006, stare bună (puţin ciobită la EURO 2008), unic proprietar, preţ negociabil”. Ea nu-l mai vrea şi nici nu mai are putere. Optimi? Poate. Dar cred că de atît e în stare.

  6. Italia ’86 a fost scoasă de Franţa lui Platini, campioană europeană în ’84, şi a făcut egal cu Argentina unui Diego numaiştiucum, ăla mic, negru, care se juca singur 😉

  7. Egalul Italiei cu Argentina lui Maradona a fost unul de siguranță pentru sud-americani, ei avînd deja o victorie în grupă. Pe vremea aia te calificai și de pe locul 3 din grupă. Italia, „reușise” un egal cu Bulgaria în prima etapă. Și s-a calificat de pe locul doi cu ajutorul coreanului Cho, care și-a dat autogol în ultimul meci din grupă. El fiind și al doilea „marcator” al azzurilor în turneu, după Altobelli (4 goluri). Iar în optimi, italienii n-au mișcat nimic. Dacă în turul doi ajungeau echipe precum Bulgaria (cu 2 egaluri) sau Uruguay (tot cu 2 egaluri), e lesne de înțeles că o ieșire din grupe nu reprezenta o mare performanță pentru campioana mondială en-titre. Turneul acela a fost unul mizerabil pentru italieni. Asemănător cu cel din acest an.

  8. am pierdut o gramada de bani la pariuri :) nu ma asteptam la asa ceva…felicitari slovaciei pantru ca au castigat pe merit 😐

Lasă un răspuns