Stând pe  buza de  sud a Grand Canyon-ului, cei cinci, doi adulţi, doi fraţi şi o verişoară aduc cu o reclamă a unei conspiraţii. Nicicând n-ai vazut un grup mai nefericit. Fata e bosumflată căci, la 4 dimineaţa, nu dorea să fie acolo, băieţii se înghiontesc – unul s-a uitat nu ştiu cum la celălalt, bărbatul nu-şi poate imagina cum o să supravieţuiască trei zile doar într-o pereche de dockers, o vestă şi o pereche de sneakers, iar eu sunt furioasă că nici unul nu a ascultat să aducă ghete de căţărat/coborât care să-i ţină vreme de opt mile pe o cărare abruptă, cu pietre tăioase, ce le vor sfâşia încălţările, asta dacă nu vor cădea şi-şi vor rupe mai întâi oasele.

Într-un sfârşit am atins locul de unde începe adevărata aventură. Fetele s-au destins, oboseala şi frica au dispărut. Mirajul râului Colorado şerpuieşte ca un şal în Canyon, printre roci ce-şi schimbă culoarea purpurie de dimineaţa în aurie la apusul soarelui, şi te înconjoară cu linişte şi mister, lăsându-ţi o experienţă de neuitat.

http://www.galenfrysinger.com/arizona_grand_canyon.htm

O dată pluteşti lin, mai apoi te azvârle într-o învolburare cu roci, udându-te ca un duş natural şi răcoros. Uneori îţi iese în cale un bolovan încins de soare – peste care  fierbe apa; alteori auzi un vultur ce-şi poartă umbra prin giganticul ecou. Câteodată simţi vântul – ce descoperă straturi de roci din timpuri glaciare – ca pe o incantaţie a indienilor Hopi. Alteori opreşti şi explorezi o cascadă ori întâlneşti o caravană de măgari ducându-i pe cei care n-au avut curaj în picioarele lor încălţate subţire, ca de vară .

În faţa măreţiei naturii, cele două generaţii ajung la un punct comun, distanţa dintre ele se şterge, supărările de la plecare sunt uitate. Oamenii nu sunt niciodată prea tineri ori prea bătrâni ca să călătorească, să se aventureze, să se bucure – oriunde s-ar afla.

http://www.slide.com/r/MyybsHYM7j-KqC5-ZYm-uaeTNKaT2CNr