Stadionul „Viitorul” din Scorniceşti, care ĩn anii ’80 gāzduia partide din Divizia A, seamānā cu o epavā aflatā de zeci de ani pe fundul oceanului.
„Ceauşescu era pentru noi ca un zeu!”, spune Florian Ion, un localnic de 59 de ani. „Stau câteodatā şi mā gandesc la ce vremuri erau atunci. Lucram la o crescātorie de pui şi ĩmi amintesc cā nici unul dintre colegii mei nu se plângea de salariu. Nu eram bogaţi, dar duceam o viaţā normalā. Acum lucrez cu ziua pe la unul, pe la altul. Ce sā fac? Trebuie sā ĩmi câştig şi eu pâinea ĩntr-un fel”, adaugā nea Ion, aşa cum ĩi place sā i se spunā. Hainele vechi si murdare, bātāturile din palme sau firele albe de păr ĩi sunt mascate de o figurā copilāroasā. Priveşte ĩndelung spre stadion şi exclamā: „Ce echipā era odatā aici! Tribunele erau pline la fiecare meci. Venea lume şi de la Slatina sā susţinā pe FC Olt. Ce a ajuns locul āsta! Cum sā faci ĩntr-un stadion o croitorie? E ceva greu de ĩnţeles. Dar poate cā e mai bine aşa, pentru cā echipā de fotbal oricum nu mai existā”, ĩncheie nea Ion, care-şi reia agale drumul spre casā.

Stadionul pārāsit
Geamurile sunt sparte, scaunele au putrezit, ĩn vestiare apa ajunge panā la gleznā, iar pereţii stau sā cadā. Cam aşa aratǎ locul unde, pe vremea comunismului, „stele” ale fotbalului precum Bumbescu, Balaci, Dan Petrescu sau Victor Piţurcā fāceau spectacol ĩn faţa a 30.000 de fani ai echipei FC Olt.
Asupra stadionului domneşte o linişte de ĩnmormântare. Tribunele, gazonul şi porţile sunt martorii necuvântātori ai unor evenimente fotbalistice memorabile. Totul pare ĩmbātrânit, pārāsit. Ĩn jur, nici suflare de om. Pe gazon se zāresc ĩntr-un colţ nişte sticle, semn cā totuşi a mai trecut cineva pe aici. Altfel, s-ar putea crede cā acest „lācaş” fotbalistic este o descoperire arheologicā. Vestiarele cochete de atunci sunt acum nişte cāmāruţe inundate, dotate cu pânze de păianjen şi tone de praf, printre care pot fi văzuţi Maldini, Donadoni sau Costacurta. Este vorba de câteva autocolante lipite pe cele douā dulapuri din „camera de echipare”. Un braţ de lemne şi câteva fiare zac ĩn faţa uşii de la tribuna oficialā. Cuvântul de ordine este „pustietate”. Stadionul este ca o cetate ruinatā dupā ani de „rāzboaie” cu Steaua şi Dinamo.

Croitoria de sub tribune
Pe vremuri, intrarea oficialā a stadionului era bine pāzitā, pentru cā doar personalitāţile şi jucătorii aveau acces la ea. Acum, la intrare se aude doar zgomotul maşinilor de cusut. Primaria a ĩnchiriat câteva camere de la parter unei firme de textile din oraş. „Nu avem posibilitāţi sā renovām stadionul. Banii pe care-i primim din chirie ĩi investim ĩn gazon. Aşteptām cu toţii un investitor care sā bage ceva bani aici şi sā facā o bazā pentru copii şi juniori. Sunt atâtea talente ĩn zona asta, dar nu se pot remarca pentru cā nu au unde juca şi nu are cine sā le vadā.”, spune Constantin Nedelea, primarul Scorniceştiului.

Retrogradare in D
Ĩn 2006, FC Olt Scorniceşti a retrogradat ĩn Divizia D dupā ce a terminat seria C5 pe locul 12, cu 26 de puncte. Ĩn spatele lor s-au aflat doar Arsenal Motru şi Agromec Şimian, cele douā echipe fiind ĩnsā excluse din campionat.

Amintirile localnicilor
Ĩn parcarea stadionului, douā persoane de vârsta a treia stau lângā o magazie cu câte o bere în mânā. Unul din ei, cu o cicatrice pe faţā, se apropie şi intreabā: „Sunteti cumva de la ziar? Dacā vā intereseazā ceva despre stadionul āsta, vā spunem noi. Ştim absolut totul!” Dupā o pauzā de cateva secunde, Marin Toma, veteran de razboi, ĩncepe sā povesteascā. „Nu s-a mai fācut nimic aici din ‘89. Nici nu cred cā o sā se renoveze ceva prea curând, mai ales cā echipa a retrogradat în Divizia D. N-am mai vāzut un meci ca lumea aici de pe vremea când Nea Miticā (n.a. Dumitru Dragomir) era preşedinte de club. Jucam cu Dinamo, cu Craiova, cu Steaua. Se spunea cā eram un fel de satelit al Stelei. Norocul nostru a fost Marin Bārbulescu. El se ocupa de stadion şi de echipā. Era îndrāgostit de FC Olt. Ce echipā aveam atunci! Ĩncā mai visez noaptea centrārile lui Ilie Dumitrescu, pātrunderile pe dreapta ale lui Dan Petrescu sau golurile geniale ale lui Piţurcā. Ce vremuri!». « Vā spun eu care e treaba cu stadionul āsta. Ceauşescu avea planuri mari. Vroia sā dārâme toate casele de la intrarea ĩn Scorniceşti, sā facā autostradā. Apoi fācea aici cea mai modernā bazā sportivā din ţarā. Din pācate n-a mai apucat, cā l-au ĩmpuşcat āia! », spune dezamāgit Florin Popa, pensionar din localitate. « Noi venim la stadion de fiecare datā când e meci. Sperām sā mai apucām sā vedem o datā o echipā mare aici. Toti primarii au promis cā fac, cā dreg, dar nici unul nu s-a ţinut de cuvânt. Anu’ āsta am retrogradat ĩn D. Cred cā acolo ne e locul», adaugā cu o voce resemnatā Marin Toma. « Mai bine sā se desfiinţeze. Sā facā o echipā de rugby. Poate d-āla ştim mai mult», ĩl completeazā Florin Popa. Cei doi ĩşi amintesc cum era atmosfera ĩn tribune cand juca FC Olt. «Ţi se fācea pielea ca de găinā oriunde te aflai pe stadion. Strigam şi ne agitam ca nebunii! Era frumos. Toatā lumea cânta şi se bucura la orice fazā frumoasā. Veneam cu douā ore ĩnainte de ĩnceperea meciului ca sā prindem un loc mai bun. », spune cu dezamāgire Marin Toma.
Existā ĩnsā şi localnici care se bucurā de cāderea comunismului. «Ceauşescu a fost un criminal ĩn serie care trebuia omorât cu mult timp ĩnainte. Acum eram şi noi la nivelul occidentalilor. Eu eram elev când l-au împuşcat şi îmi amintesc cā la mine în casā a fost sārbatoare dupā ce s-a anunţat cā a murit. Cu toţii se bucurau cā au scāpat de dominaţia dictatorului», spune Adrian Ionescu, 34 de ani. « Ĩn ceea ce priveşte echipa de fotbal, mai bine fārā, decât una fācutā din interese şi care blātuia toate meciurile. Semāna cu Ceahlāul sau cu Gloria Bistriţa de azi», încheie Adrian Ionescu, inginer de profesie.

«Blat» ruşinos
În iunie 1978 a avut loc partida Viitorul Scorniceşti – Electrodul Slatina, încheiatā cu scorul de 18-0! Era ultima etapā a Diviziei C, iar Viitorul şi Flacāra Moreni aveau câte 44 de puncte şi acelaşi golaveraj. La Scorniceşti venea Electrodul Slatina, echipa de pe locul 15. Se spune cā la acest meci echipa slatineanā nu s-a prezentat, dar o victorie cu 3-0 a gazdelor nu aducea siguranţa promovării. Astfel, Dumitru Dragomir, preşedintele clubului şi actualul conducātor al LPF, a adunat 11 oameni de pe stradā, le-a dat echipamente şi meciul a ĩnceput.
De curând, «Corleone» a recunoscut episodul şi a mai precizat cā aşezase pe drum, ca măsurā de siguranţā, miliţieni cu staţii de emisie-recepţie din 30 ĩn 30 de kilometri, care ĩi transmiteau evoluţia scorului de la Moreni. Flacāra a învins doar cu 2-1 pe Rova Roşiori, iar Scorniceştiul a promovat ĩn eşalonul superior.

Echipa lui Bārbulescu
Marin Bārbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceauşescu, era omul care se ocupa de echipā ĩn perioada ei de glorie. El aducea jucatorii de valoare şi tot el organiza ĩnainte şi dupā meciuri mese festive, la care participau arbitri şi conducători de cluburi. Cu toate acestea, FC Olt Scorniceşti nu a reuşit niciodatā o clasare mai sus de locul patru ĩn Divizia A.
De fiecare datā când era meci pe stadionul „Viitorul”, Scorniceştiul era ĩn sārbătoare. Tribunele vuiau în momentul în care regretatul comentator radio Sebastian Domozinā rostea ĩn staţia de amplificare numele jucātorilor Oltului. Echipa avea fanfarā proprie, care dādea recital la fiecare partidā. Bārbulescu era iubit la Scorniceşti şi datoritā implicării sale la echipa de fotbal. „Era pasionat si ĩnfocat dupā FC Olt”, dupā cum declarā un localnic.

1989. Aici s-a terminat povestea
Echipa s-a desfiinţat dupā cāderea lui Ceauşescu. De atunci, nu numai fotbalul a dispārut, ci şi întreg oraşul. Cine trece astāzi prin Scorniceşti poate crede cā acolo a avut loc un atac cu bombe chimice. Intrarea este sobră. Casele vechi construite de pe vremea comunismului par pustiite. Pe o distanţā de 5 kilometri, de la periferie pânā ĩn centru, abia dacă întâlneşti câţiva oameni. Trecătorii privesc miraţi fiecare maşinā care trece pe lângā ei. În „zona zero” a oraşului este ceva mai multā agitaţie. Construcţiile noi sunt nişte oaze de apā ĩn deşert pe lângā blocurile comuniste. La micā distanţā, printre copaci şi buruieni, se aflā casa dictatorului. Pare un coteţ de gāini ĩn comparaţie cu impunātoarea vilā a lui Emil Bărbulescu, aflatā ĩn vecinātate.
„Nu ştiu ce o sā se aleagā de locul āsta. Tinerii pleacā ĩn alte oraşe pentru cā aici nu au niciun viitor. O sā rāmanem numai noi, āştia mai ĩn vârstā. Nimic nu mai merge. Ĩnainte de revoluţie, Scorniceştiul era oraşul cu cei mai putini şomeri. Veneau de la Slatina şi de la Balş să lucreze aici. Nu îmi vine sā cred câte s-au schimbat de atunci. Ĩn câţiva ani vom fi o comunā de moşi şi babe, care vor trai de pe-o zi pe alta”, spune Constantin Ion, un localnic trecut bine de prima tinereţe, care îl regretā şi el pe Ceauşescu: „Nea Nicu a fost un om bun, dar românii n-au ştiut sā-l aprecieze. Atunci eram cu toţii egali. Acum pe unii îi dau banii afarā din casā, iar unii mor de foame. Ce democraţie e asta?”
De departe, cea mai mare realizare a Scorniceştiului rāmâne stadionul «Viitorul». Mārimea şi tradiţia incontestabilă ĩl fac sā detroneze casa lui Nicolae Ceauşescu ĩntr-un clasament al obiectivelor turistice din oraş. Un oraş dominat de un aer irespirabil, cu un strat gros de praf. Ca şi cum aici s-ar fi născut expresia: „s-a ales praful!”