De ce alerg

Pentru că… Îmi place. Nu doare (prea mult). Este gratis. Mă simt sănătos şi în formă. Am randament mai bun acasă şi la serviciu. (Şi) de asta există picioare. Mă simt liber. Mă ajută să mă concentrez pe lucrurile importante. Îmi vin idei grozave. Îmi simplifică viaţa. Îi motivez şi…

Despre bucuria unui gol

A venit în sfârşit ziua mult aşteptatului mare meci, noi contra vecinilor de deasupra. S-au învârtit colegii de un teren în mijlocul unei păduri; unii au strâmbat din nas, cum că “ce-i cu miriştea asta”, mie necunoscând altceva mi s-a părut terenul bun – avea iarbă, porţi, chiar plasă –…

Povestea maratonului din Everest

Extraordinar. Fantastic. Fabulos. Unic. Magic. …Şi epitetele ar putea continua la nesfârşit. Maratonul Everestului este, cu siguranţă, o experienţă pe care merită să o trăieşti cel puţin o dată în viaţă. Nu doar maratonul în sine, cât ‘pelerinajul’ până acolo, drumul pe care îl faci pe potecile înguste, situate la…
4430_675391-spirale-de-agatat-fotbal

Nu e un post despre fotbal…

… ci despre primenire la români. Am observat asta mai demult. Nu ştiu dacă este doar hiba noastră, dar mi se pare că avem această trăsătură sau inerţie mai dezvoltată ca alţii. În limbaj corporatist ea s-ar putea numi „rezistenţa la schimbare”. Dar cred ca este mai mult de atât;…

Răzbunare

Nu-ncepuse bine clasa a şaptea că dorinţa de răzbunare se şi zvârcolea în pieptu-mi proaspăt rănit de nedreptatea ce ni se făcuse pe Harold Clark Courts din Cleveland, Ohio. Sau cel puţin aşa ni se inoculase nouă la acea vreme. Setul doi a fost tot şpilu’. După un prim set…

Două generaţii de rafting

Stând pe  buza de  sud a Grand Canyon-ului, cei cinci, doi adulţi, doi fraţi şi o verişoară aduc cu o reclamă a unei conspiraţii. Nicicând n-ai vazut un grup mai nefericit. Fata e bosumflată căci, la 4 dimineaţa, nu dorea să fie acolo, băieţii se înghiontesc – unul s-a uitat…

Unui om sfârşit

Rânduri de microbist cu privire la un sportiv eşuat. Ce se întâmplă când nu înveţi să citeşti alfabetul vieţii. Trebuie să fie teribil gândul că, până la 32 de ani, ai divorţat o dată, ai fost prins consumând cocaină, ai bătut vreo doi ospătari şi ai fugit din cantonamentul echipei…

Campionii canapelelor

Suntem, fără discuţie, o naţiune de campioni europeni, mondiali şi olimpici. Ne cam dor genunchii când, apăsând butonul roşu al telecomenzii, stingem televizorul şi ne ridicăm din fotoliu să mergem la culcare. Refuzăm diplomatic invitaţiile prietenilor la un fotbal în sală, de teamă să nu păţim ca ultima oară, când…

Barcelona, pâine şi circ!

Am zis piesă de teatru? Puteam să spun un pic de circ. Dar nu un pic, e picul ăla unde acrobaţii care se agaţă cu degetele deasupra pământului la douăzeci de metri ştiu că cercul de foc e o jucărie şi crocodilii în gura cărora clovnii caută carii sunt o…

Mici drame în căutare de rating

Într-o marţi dimineaţa, Lucian Bălan a constatat că nu mai are pentru ce să trăiască. A înghiţit un pumn de pastile şi a aşteptat. Apoi, a venit mama lui… Odată, îl ducea la şcoală. Acum, a chemat salvarea şi a aşteptat aşa, ca orice mamă grijulie, vestea cea bună. În…

Sportul ortodox

Comentatorul sportiv ar trebui să ştie că: Prin „ortodox” se înţelege nu numai o opţiune confesională (în cadrul unei religii), ci şi o dreaptă sau corectă atitudine, postură etc. Astfel, se va evita un caz precum cel în care domnul Todan (TVR) spunea, într-un comentariu la un meci de rugby…

A plecat Ilie…

A plecat Ilie… era de aşteptat. Steaua nu a jucat mai nimic, a marcat repede Kapetanos, Astra a atacat timid, iar în repriza a doua a egalat dintr-o lovitură liberă executată perfect de Măţel, totul pe un fond de dominare sterilă a roş-albaştrilor. De fapt, Steaua nu mai joacă nimic…