Am plecat sceptic spre Botoşani, ştiind că Anglia U21 nu mai pierduse de cinci ani în deplasare în calificări, iar noi nu prea ne pricepem să stricăm statisticile. Aşteptam să-i văd mai degrabă pe Sturridge şi Henderson, decât pe Torje și Bicfalvi, pe care îi mai văzusem pierzând o calificare,…
Marica şi Răzvan nu îşi vorbesc. Arbitrii şi-au bătut joc de noi. Cam asta poţi să extragi, cu eforturi considerabile, din paginile ziarelor de astăzi. A, şi mai e declaraţia lui Marica despre calificarea pierdută, îngroşată de toţi, chiar dacă nici el nu ştie ce a vrut să zică în…
Ce e mai rău e că n-am nicio aşteptare. Chiar dacă echipa Franţei se află la un minim istoric în ultimii 14 ani, nu am nici o trăire spectaculoasă în privinţa meciului Franţa – România din această seară. Ultimii ani, şi mai ales meciurile de la Euro 2008, m-au obişnuit…
Cu tot respectul pentru numele său, dar pentru Răzvan Lucescu naţionala României este o pălărie prea mare. Am şi o argumentaţie în acest sens.
Am ales trei criterii ca să judec prestaţia lui la cârma echipei reprezentative. Două sunt general valabile, al treilea l-a enunţat chiar el. Am avea, în…
Cu ceva timp în urmă, jucătorii celor de la Bayern München au îngenunchiat în faţa tribunelor, cerându-şi scuze fanilor după o serie de rezultate negative. La fel au făcut şi jucătorii Slaviei Praga după ce s-au făcut de ruşine în Liga Campionilor, pierzând cu 7-0 pe «Emirates Stadium” contra celor…